Dotat cu toate cele trei forme principale de relief; câmpie, deal și munte, județul Arad este sau ar trebui să fie un adevărat paradis pentru amatorii de drumeții. Vă prezentăm, iată, unul dintre cele mai frumoase trasee turistice pentru drumeție, cel care pornește de la Monumentul Turiștilor și se încheie la Căsoaia.
Cu o lungime de 12,2 kilometri, traseul pornește de la intersecția DJ 708B (Șiria – Ghioroc – Păuliș) cu DC 88B, din dreptul Monumentului Turiștilor și continuă pe drumul asfaltat DC 88B. După Mănăstirea Feredeu, marcajul bandă galbenă părăsește drumul asfaltat spre dreapta, pe un drum forestier din pădure și după o potecă abruptă în serpentină, iese în curtea Schitului Feredeu, lângă izvor.
La ieșirea din curtea schitului, traseul se intersectează cu traseul turistic Șaua Cazan – Schitul Feredeu – Creasta Principală, cu care continuă să meargă în paralel spre stânga, pe drumul asfaltat DC 88B, 600 metri, până în Șaua Cazan, unde se intersectează cu traseul turistic Șiria – Cetatea Șiria – Șaua Cazan.
Din Șaua Cazan traseul marcat cu bandă galbenă se desparte de celelalte trasee și urcă în dreapta până intersectează Creasta Principală a Munților Zărand.
Din creastă traseul continuă spre stânga în paralel cu traseul marcat cu bandă roșie până sub vârful Cârciuma, unde intersectează traseele turistice: Creasta Principală – vârful Cârciuma, Șiria – Valea Almașului – Creasta Princi­- pală – Căsoaia, DN7/E68 – Cladova – Valea Cladovei – Creasta Principală (marcaj cruce galbenă). Mai departe traseul continuă în paralel cu traseul marcat cu punct albastru, pe o distanță de 300 m, după care traseul marcat cu bandă galbenă urmeazea drumul, care coboară până în Valea Stojarț, iar marcajul punct albastru coboară în stânga pe o creastă secundară spre Căsoaia.
Marcaje pentru traseu
Din vale, traseul urmează drumul forestier de circa 2,5 kilometri până se va intersecta din nou cu traseul Șiria – Valea Almașului – Creasta Principală – Căsoaia. Traseele continuă încă 800 metri spre Căsoaia pe drumul forestier de pe vale, ca în spatele taberei de la Căsoaia să intersec­teze și traseul DN7/E68 – Cladova – Valea Cladoviței – Creasta Principală – Căsoaia, de unde traseele continuă împreună până la panoul informativ din centrul Complexului Turistic Căsoaia.
Din Căsoaia traseul poate fi parcurs înapoi spre Feredeu sau se poate continua pe unul din traseele turistice intersectate, care pornesc de aici: Căsoaia – Dealul Dubilor – vâful Highiș – Creasta Principală, Căsoaia – Valea Highișului – vârful Highiș, Șoimoș – Valea Șoimoșului – Creasta Principală – Căsoaia, DN7/E68 – Cladova – Valea Cladoviței – Creasta Principală – Căsoaia sau  Șiria – Valea Almașului – Creasta Principală – Căsoaia.
Din Creasta Principală a Munților Zărand, de la panoul informativ de sub vârful Cârciuma, traseul poate fi continuat și pe unul din celelalte trasee turistice intersectate: DN7/E68 – Cladova – Valea Cladovei – Creasta Principală, Creasta Principală – vârful Cârciuma sau pe Creasta Principală a Munților Zărand în dreapta spre direcția vârful Capra, aflat la o distanță de 13,1 kilometri și în stânga, spre direcția Vârful Highiș aflat la o distanță de 13,2 kilometri.
Din cauza condițiilor meteo sau a exploa­tărilor forestiere, unele trasee sau porțiuni din traseele turistice pot deveni impracticabile.

Recomandările redacției