Trei dintre suspecţii furtului tablourilor din Olanda – Radu Dogaru, Eugen Darie şi Alexandru Bitu – şi-au recunoscut faptele marţi, în faţa instanţei Judecătoriei Sectorului 3 din Bucureşti şi au cerut să beneficieze de reducerea pedepsei.

Principalul suspect din dosar, Radu Dogaru, a susţinut că tablourile nu au ajuns la mama sa, ci au fost înmânate unui cetăţean ucrainean, pe nume Vladimir, care trebuia să le valorifice. Dogaru le-a indicat judecătorilor adresa acestuia din Londra.

Radu Dogaru a recunoscut că a pregătit furtul, dar că nu se aştepta ca totul să decurgă atât de uşor şi că de-abia la Bucureşti a aflat de valoarea tablourilor.

Un alt inculpat, Alexandru Bitu, a spus că nu a participat la jaf, ci doar a tăinuit tablourile şi de aceea speră că va beneficia de o pedeapsă cu suspendarea executării.

Avocatul lui Radu Dogaru, Cătălin Dancu, a anunţat încă din 10 septembrie că clientul său îşi va recunoaşte fapta.

„Clientul meu va recunoaşte faptele aşa cum sunt reţinute în rechizitoriu. Riscă o pedeapsă minimă, o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea executării pedepsei, întrucât participaţia lui a fost extrem de mică. Eu cred că dacă se merge pe art. 320 indice 1 şi recunoaşte, în maxim unu, două termene procesul se termină”, a spus Cătălin Dancu.

El a adăugat că Radu Dogaru i-a povestit că două dintre cele şapte tablouri le-a pierdut de sub control încă din Belgia, după ce le-a dat unor persoane să le evalueze, iar cele cinci tablouri rămase au fost aduse în România cusute pe interiorul unor perne.

Au fost trimişi în judecată Radu Dogaru, Adrian Procop (în lipsă), Eugen Darie, Alexandru Mihai Bitu, Olga Dogaru şi Petre Condrat (ultimul în stare de libertate).

„Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii Dogaru Radu şi Procop Adrian, cu sprijinul inculpatului Darie Eugen, au constituit o grupare infracţională în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, constând în aceea că, la data de 15/16.10.2012, pe timp de noapte şi prin efracţie, au sustras şapte opere de artă (picturi în ulei şi acuarele)”, preciza DIICOT.

Tablourile intitulate ‘Tete d´Arlequin’ de Pablo Picasso, ‘La Lisseuse en Blanc et Jaune’ de Henri Matisse, ‘Waterloo Bridge’ şi ‘Charing Cross Bridge’ de Claude Monet, ‘Femme devant une fenetre ouverte dite la fiancee’ de Paul Gauguin, ‘Autoportrait’ de Meyer de Haan şi ‘Woman with Eyes Closed’ de Lucian Freud erau expuse într-un muzeu din Rotterdam, Olanda.

„În sarcina inculpatului Bitu Alexandru Mihai s-a formulat acuzaţia constând în aceea că a aderat la grupul infracţional şi i-a sprijinit pe inculpaţii Dogaru Radu, Darie Eugen şi Procop Adrian, ajutându-i în încercarea de a valorifica bunurile sustrase şi a intermediat comercializarea operelor de artă”, informa DIICOT.

Principalii suspecţi în acest caz, Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru, au fost arestaţi preventiv pe 22 ianuarie.

De asemenea, pe 8 martie, Tribunalul Bucureşti a decis emiterea unui mandat de arestare preventivă de 29 de zile şi pentru Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru.

 

 

(AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niţă)

 

Recomandările redacției