treiActivităţile desfăşurate în trafic de poliţişti au dus la depistarea a trei bărbaţi care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Pe raza localităţii Pecica, un tânăr de 31 de ani a fost depistat conducând un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Tot în Pecica, un bărbat de 65 de ani a fost depistat conducând un autoturism radiat din circulaţie de mai bine de şase ani (11 iulie 2009).
În aceeaşi localitate,  un tânăr de 20 de ani nu s-a lăsat nici el mai prejos: „a ieşit la plimbare” cu o autoutilitară; oprit de poliţişti şi verificat cu atenţie la docu­mente, s-a constatat că vehiculul pe care-l conducea fusese radiat din circulaţie cu două luni în urmă.
Celor în cauză le-au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Recomandările redacției