Trei francezi și doi români care au evoluat în Italia bat la porțile „Bătrânei Doamne”

0
124

După ultimele meciuri amicale, Ionuț Popa a reamintit mereu posturile ce ar mai trebui acoperite pentru ca UTA să facă o figură frumoasă în noul sezon de Liga a II-a. Vineri, la Arad, a sosit portarul austriac Orlic, care a și jucat o repriză la Sebiș, iar duminică seara a ajuns și Leonard Petrișor. Acesta din urmă e născut în Pașcani, dar a trăit în Italia de la vârsta de trei ani. A susținut deja probe la Petrolul Plo­iești, iar acum va fi evaluat și de Dan Țapoș. Petrișor are 20 ani și sus­ține că îi cunoaște foarte bine pe puștii lui AC Milan, Cutrone și Donnarumma. Ultima sa echipă a fost Darfo Boario, din Serie D italiană.
Tot duminică, prin insistențele team-managerului Marian Costea, au mai ajuns în orașul nostru și trei fotbaliști francezi. Este vorba des­pre fundașul central Djetou (23 de ani) și atacanții Le Metayer (25 de ani) și Mohamed Mahjoub. Acesta din urmă e mai degrabă o „aripă” dreapta de 19 ani, care a trecut pe la celebra Academie a lui Paris Saint-Germain.
Dar, ultimul sosit este Sorin Petre, un atacanat masiv, de 1,91 metri, reprezentat de Cristea Opria, impresarul care i-a mai adus în „alb-roșu” pe Daniel Vădrariu și Lucian Oprea. „Acest băiat (n.a. Petre) care a jucat în Italia, în ligile trei și patru, mi se pare un fotbalist util în fotbalul românesc. Ionuț Popa, cu care eu am păstrat o relație bună și după plecarea acestuia de la Timișoara într-o conjunctură nefericită, mi-a spus că are nevoie de un atacant de careu și l-am propus pe Sorin. Într-adevăr, el vine după o perioadă de trei luni fără echipă, dar nu a stat degeaba, s-a pregătit de unul singur. Mai departe, depinde doar de el dacă-l convinge pe Popa. Totodată, mă bucur că și Vădrariu sau Oprea au ajuns să lucreze din nou cu Ionuț, căci sunt doi fotbaliști care mai au multe de spus în fotbalul românesc. UTA va avea numai de câștigat de pe urma prestațiilor lor, Poli (n.a. ACS) nu are fotbaliști ca ei pe posturile pe le acoperă. Iar la Oprea trebuie să ținem cont și de vârstă, căci mai are doi ani de juniorat la Liga a II-a”, ne-a declarat Opria, care mai reprezintă fotbaliști ca Gabi Torje, Cristian Bărbuț sau Srdjan Luchin.
Toți cei cinci fotbaliști au demarat penultimul ciclu săptămânal înainte de debutul ligii secunde alături de utiști, având la dispoziție și amicalele cu Szegedul (de miercuri, de la Gyula), dar și cel cu Lipova, de sâmbătă, să-și demonstreze utilitatea pentru echipa arădeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.