Trei ierarhi au participat la hramul Mănăstirii ,,Sfântul Simeon Stâlpnicul” Arad-Gai

0
217

Sâmbătă, 1 septembrie 2018 – începutul anului bisericesc, când se face pomenirea Sfântului Simeon Stâlpnicul, obștea Mănăstirii ,,Sfântul Simeon Stâlpnicul” din cartierul arădean Gai s-a aflat în zi de mare bucurie duhovnicească, sărbătorindu-și ocrotitorul spiritual.

Cu acest prilej, un sobor de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în altarul de vară al mănăstirii, înconjurați un număr  mare de preoți și diaconi. Din soborul arhieresc au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Lukian, Episcopul ortodox sârb al Ungariei şi administrator al Eparhiei ortodoxe sârbe din Timişoara și Preasfințitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Alături de ierarhi au slujit şi Preacuviosul Părinte Protos. Matei Buliga, stareţul Mănăstirii Sfânta Cuvioasă Paraschiva din satul Dobreşti, jud. Timiş, Pr. Marinco Marcov, vicar administrativ al Episcopiei Ortodoxe sârbe din Timișoara, Pr. Ognean Plavșici, protopop al Protopopiatului Ortodox sârb din Arad, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, Arhid. Mircea Proteasa, Diac. Miodrag Iovanovici, părinți de la Mănăstirea Feredeu și de la parohiile din vecinătate.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către ÎPS Timotei, Chiriarhul locului, care a vorbit despre ,,Însemnătatea Anului Nou bisericesc” ca învățătură din cele ale trecutului pentru viitor, având mereu călăuză Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, cum lămuresc citirile scripturistice ale zilei, Evanghelia arătând ca împlinite cele scrise despre Mântuitorul, iar Apostolul legătura dintre cei credincioși, promotoare a respectării poruncilor sfinte. Unul dintre hramurile mănăstirii, Sfântul Simeon Stâlpnicul, încă este grăitor prin simbolul suirii spre cerul spiritual, iar între aleșii sărbătoriți împreună, Isus Navi, martor a neapunerii soarelui până la biruința finală, înțelegând și într-un război nevăzut, e un îndemn la stăruința continuă spre bine. La fel, icoana cinstită în această zi evocă mijlocirea ei către Dumnezeu pentru poporul dreptcredincios; iar sfinții pomeniți în aceiași zi, sunt pildă de jertfire în strădania spre desăvârșire. Ca exemple de biruință în afirmarea Ortodoxiei într-o vreme de frământări în istoria locală (în veacul al XVIII-lea), însuși episcopul Sinesie Jivanovici, ca și ctitor al mănăstirii a dovedit o legătură frățească între bisericile naționale ortodoxe, ca cea română și sârbă, și care se afirmă mereu, cum oglindește și soborul sfințiților slujitori în ziua de hram, a arătat Înaltpreasfinția Sa.

Ierarhul sârb, Preasfințitul Părinte Lukian a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru invitație și a subliniat importanța legăturilor pe care Bisericile Ortodoxe surori le-au pecetluit în cursul vremii pentru întărirea credincioșilor în viața țărilor și popoarelor prietene. La momentul rânduit, Chiriarhul arădean i-a hirotesit pe tinerii preoți Nicolae Monea, Parohia Tăgădău și Răzvan Chivulescu, Parohia Craiva, întru duhovnici.

La finalul slujbei, a fost săvârșit un parastas pentru toți ierarhii, slujitorii, viețuitorii și viețuitoarele, ctitorii sfintei mănăstiri, trecuți la Domnul și au fost binecuvântate roadele aduse în cinstea hramului. După aceasta, ierarhii, părinții slujitori și toți credincioșii prezenți la sfânta slujbă au înconjurat lăcașul de cult.

Protos. Iustin Popovici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.