Trei migranţi au fost opriţi din drumul ilegal spre Spaţiul Schengen

0
82

migrantiPoliţiştii de frontieră din cadrul SPF Nădlac au depistat trei cetăţeni străini, care au încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de documente false. La Punctul de Frontiera Nădlac s-a prezentat la controlul de frontieră, călătorind ca pasager într-un autoturism marca BMW, condus de un cetăţean român din judeţul Vrancea, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate grecească. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care persoana a fost condusă la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta este un cetăţean albanez în vârstă de 35 de ani. El a declarat că dorea să ajungă în Italia. La Punctul de Frontieră Nădlac s-au prezentat la controlul de frontieră, călătorind ca pasageri într-un autocar care circula pe relaţia Bucureşti – Salzburg, doi bărbaţi care s-au legitimat cu două cărţi de identitate bulgăreşti. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, motiv pentru care au fost demarate cercetări. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că documentele prezentate la control sunt false total, persoanele în cauză, fiind doi cetăţeni sirieni, ambii în vârstă de 30 de ani. „Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi cercetarea aces­- tora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat,  fals privind identitatea şi uz de fals, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, comisar-şef Daniel Iancu.
(C.G.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.