accidTrei persoane au fost rănite uşor, zilele trecute, în urma producerii unui accident de circulaţie, pe DN 7, între localităţile Bătuţa şi Nicolae Bălcescu. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că L.S, de 20 de ani, din Arad, în timp ce a condus un autoturism Opel Astra, din direcţia Arad spre Deva, ajungând la o curbă deosebit de periculoasă, nu  a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind uşor umed, intrând într-un copac aflat în şanţul din partea stângă a sensului său de mers”, informează Poliţia Arad.
În urma impactului, atât condu­cătorul auto, cât şi L. R., în vârstă de 17 ani, respectiv L. L., de 16 ani, pasagere în autoturism, au suferit răni uşoare.
În acest moment, poliţiştii continuă cercetările pentru elucidarea tuturor aspectelor.
(D.D.)

Recomandările redacției