pincotaTrupa lui Dan Cuedan a început excelent confruntarea din Dealul Florilor. În minutul 2, Alin Mihai a prins o execuție senzațională de la 20 de metri și a făcut 1-0 pentru gruparea condusă de Pavel Piroș. Gazdele au încercat să riposteze, dar rezistența Pâncotei n-a permis contra așteptată de băimăreni. În schimb, în minutul 17, Păcurar a pus în pericol poarta adversă, ratând cu puțin ținta. A doua jumătate a primului act a curs echilibrat, dar fără ocazii mari, cu excepția unei acțiuni a gazdelor, la care                Irimia și-a pus la bătaie experiența și a blocat. Pâncota a pus stăpânire pe joc şi în partea a doua, presând tot mai mult, iar în minutul 70 Alin Mihai a fost din nou aproape de gol. Atacantul arădean a urmărit o minge în adâncime, dar a fost anticipat de portarul băimărean când își pregătea șutul.
Prima victorie externă
„Șoimii” au rămas la controlul meciului, iar în minutul 80 au fost din nou aproape de gol, lovitura liberă a lui Păcurar fiind scoasă în extremis de goalkeeperul amfitrionilor. Finalul a mai consemnat doar accidentarea lui Dubeştean şi revenirea în iarbă a veteranului „Bebe” Mitu, care şi-a ispăşit suspendarea. Pîncota bifează prima victorie externă a  sezonului în seria a V-a. Formația din Podgorie a abordat confruntarea de la Baia Mare în formula Irimia – Rusu, Lengyel, Lung, Nistor – Issa, Hosu, Dubeștean (80 Bulza), Gavriș (82 Mitu) – Mihai, Păcurar.

Recomandările redacției