O nouă sărbătoare a licorii lui Bachus se anunță la Arad. La această ediție, evenimentul este programat la final de toamnă, iar organizatorii anunță un program artistic îmbogățit față de edițiile din anii precedenți. Arădenii, dar și turiștii vor avea parte de trei zile de festival. Organizatorii, Primăria Municipiului și Centrul Municipal de Cultură Arad au anunțat că sărbătoarea se va ține în Parcul Mihai Eminescu, unde pe lângă degustări de vinuri și produse specifice va fi organizat un program artistic cu muzică de petrecere și muzică ușoară. Festivalul Vinului, ediția 2017 se va desfășura în perioada 3-5 noiembrie.
S-a confirmat deja prezența mai multor producători de vinuri, între care din Arad, Șiria, Miniș, Pâncota și Bihor. Vor putea fi gustate, dar și cumpărate vinuri albe și roșii și must. Și cum vinurile merg cel mai bine cu brânzeturi, arădenii și nu numai vor mai putea să deguste o gamă variată de brânzeturi, dar și produse tradiționale autohtone.
Printre momentele ce se anunță de succes se numără: un recital Fanfara „Harmony Vest“ și al Fanfarei 10 Prăjini, prezența ansamblului Rapsodia, dar și recitalurile formației Proconsul și Cargo. Între invitații speciali este și Emi Drăgoi.

Recomandările redacției