Trei zile de sărbătoare la Chișineu-Criș

0
36

În săptămâna care tocmai s-a încheiat, în orășelul de pe Criș, a avut loc un concurs interdisciplinar și internațional care a ajuns la ediția cu numărul 40, deși suntem la aniversarea a 45 de ani de la înființarea „Clubului Copiilor”.
Această activitate a fost organizată de Clubul Copiilor și Primăria Orașului Chișineu-Criș, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean.
Cei care au pus mult suflet în această activitate au fost Gheorghe Burdan, primarul orașului și dr. prof. Eugen Gagea, managerul de proiect.
Am tras cu urechea la un grup de cetățeni care ziceau: „Oare când nu vor mai fi acești doi organizatori, credeți că va mai fi așa ceva în orașul nostru? Cu siguranță, nu.”
Cu referire la ce s-a întâmplat în cele trei zile: la acest concurs interdisciplinar și internațional au participat concurenți din 25 de județe, dar și de peste hotare, din țări precum Ungaria, Serbia, Republica Moldova și Franța care a participat la Arte Plastice care este la ediția a 16-a.
Participanți la această activitate
Ca de obicei, în ultima vreme, înainte de a începe activitatea organizată, se oficiază o rugăciune, aceasta a fost binecuvântată de un sobor de preoți și Episcopul Eparhiei Ortodoxe din Ungaria, Siluan Mănăilă, ca mai apoi să fie prezentat programul de către prof. Eugen Gagea, urmat de cuvântul primarului Gheorghe Burdan. Acesta a ținut să menționeze că stadionul din Chișineu-Criș va purta numele de „Stadionul Aurel Ardelean” Chișineu-Criș, numele unui om de valoare care a fost trup și suflet pentru cei ce locuiesc în Chișineu-Criș.
Printre cei prezenți la eveniment au fost și doamna prefect Florentina Horgea, domnul deputat Florin Tripa, consilierii locali și județeni, dar și alte personalități.
La acest eveniment au participat 250 de copii, atât din țară, cât și de peste hotare.
Disciplinele la care s-a concurat au fost: artă plastică, handbal, minifotbal, baschet, tenis de masă, navomodele, aeromo­dele, aerobic, karate, judo, karting, șah, jocuri logice, acestea fiind cu participare directă, iar cele cu participare indirectă au fost scratch+html și creație literară.
Clasament final, echipe de fotbal 2019
Locul I s-a distribuit celor de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Arad, locul II l-au câștigat cei de la Palatul Copiilor Reșița, locul III cei de la Școala „Petru Dumitru” Orșova, locul IV Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad, iar locul V revenindu-le celor de la Școala Gimnazială Grăniceri.
În cadrul celorlalte discipline, clasamentul arată în felul următor: Locul I și câștigătorii Cupei Crișului au fost, la copii, Palatul Copiilor Arad, locul II l-a obținut Palatul Copiilor din Reșița, locul III Palatul Copiilor din Oradea, iar locul IV a fost obținut de Palatul Copiilor din Deva. Două premii speciale: „Cupa Fairplay” a fost câștigată de Școala de Arte și Liceul cu Program Sportiv din Ialoveni, Republica Moldova, iar „Cupa Prieteniei” a fost câștigată de Școala elementară Frăție și Unitate din Alibunar, Serbia.
Cei prezenți la concurs speră ca evenimenetul să aibă loc și anul viitor, aceștia anunțându-și deja prezența.
Voicu Sida

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.