De mâine, vineri, 21 septembrie, până duminică, 23 septembrie, Aradul va fi scena pe care arădenii vor putea urmări un spec­tacol unicat, în care și prin care se va încerca proiectarea înapoi în timp cu o mie de ani. Var fi, de fapt, o serie de manifestări desfășurate în cele trei zile, înmănuncheate sub genericul Aradul la anul 1000 și promovate Asociația pentru Promovarea Istoriei și Artei Medievale Lupus Dacus Arad.
Evenimentul se va deschide vineri, 21 septembrie, la orele 10,00, în Sala Ferdinand a Pri­măriei Municipiului Arad, printr-o conferință menită să reconstituie istoric aspectele sociale, economice și culturale ale Aradului medieval. Conferința va fi urmată de un mic concert de muzică medievală europeană.
Sâmbătă, 22 septembrie, și duminică, 23 septembrie, în Piața Avram Iancu, arădenii vor putea participa la ateliere de lucru și de creație, prezentări de echipamente militare, antrenamente de formații de luptă, expoziții, de­monstrații de tir etc., toate cu specific medieval.
Sâmbătă seara va avea loc un mare spectacol medieval-simfonic: Aradul la anul 1000, după care urmează demonstrații spectaculoase de jonglerii cu foc, totul pe muzică a trupei arădene Lupus Dacus Simfonic mixată de Deep 6 Project.
Acesta este primul spectacol de anvergură susținut de Lupus Dacus acasă, la Arad, deși trupa are o vârstă mai mult decât frumoasă. „Am împlinit deja 16 ani de existență în muzica românească, cu numeroase spec­tacole la Ateneul Român, dar și în străinătate, iar la Arad am considerat să organizăm un spectacol medieval doar în acest an deoarece am vrut să apărem în fața arădenilor doar atunci când vom fi pe deplin pregătiți”, spune Andrei Moț, director artistic al evenimentului și percuționist în trupa arădeană.
Un comunicat al Primăriei anunță că în Piața Avram Iancu vor fi amplasate 30 de standuri ale unor meșteșugari autentici din toată țara, cu specific divers: pielărie, fierărie, opincărie, sticlărie, bijuterie, pictură, grafică etc., o zonă distinctă fiind rezervată rulotelor cu specific culinar.
Alături de Lupus Dacus au venit ca parteneri Primăria Municipiului, Centrul Municipal de Cultură, Arhiepiscopia Aradului, Uni­- versitatea Aurel Vlaicu, Biblioteca Județeană A. D. Xenopol, Comple­xul Muzeal Județean și Serviciul Județean Arad al Arhivelor Națio­nale.

Recomandările redacției