Tribunalul AradLa iniţiativa preşedintelui Tribunalului Arad, Silvia Nădăban, şi a vicepreşedintelui Otto Şandor Szep, instituţia a încheiat recent un parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu” pentru realizarea unui studiu sociologic asupra modului în care este percepută activitatea justiţiei arădene şi, în particular, a Tribunalului, atât în sine, cât şi în raport cu alte instituţii publice.  Mai mult, studiul urmăreşte şi modul în care se formează această percepţie (prin interacţiune directă, prin prisma mass-media sau a altor actori sociali), scopul final fiind acela de a oferi un instrument în strategia de dezvoltare instituţională a Tribunalului Arad.

Cercetarea sociologică a fost proiectată de un colectiv de cadre didactice ale UAV, colectiv din care fac parte Gabriela Kelemen, Alina Costin, Sonia Ignat, Alina Roman şi Flavius Ghender (coordonator). „Suntem onoraţi că doamna preşedinte Silvia Nădăban şi domnul vicepreşedinte Otto Şandor Szep au apelat la sprijinul mediului academic arădean pentru realizarea unui studiu profesionist. UAV este o instituţie academică de cercetare capabilă să furnizeze expertiză şi cunoaştere în diferite domenii, deschisă, prin cadrele didactice şi studenţii săi, la parteneriate cu instituţii serioase, în ideea de a sprijini proiecte de dezvoltare la nivelul comunităţii locale şi naţionale. Studenţii noştri s-au implicat cu entuziasm în această cercetare, în calitate de operatori de interviu şi în activitatea de procesare a datelor. Pe această cale, rugăm arădenii care vor fi incluşi în această cercetare să îşi răpească un pic din timpul lor şi să sprijine demersul nostru”, transmit reprezentanţii universităţii.

Recomandările redacției