Tribunalul şi Judecătoria şi-au prezentat raportul de activitate

0
27

Instanţele arădene şi-au prezentat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, raportul de activitate pe primele nouă luni ale anului. În această perioadă, s-a înregistrat o scădere cantitativă a volumului de activitate, comparativ cu anii trecuţi, pentru că pe anumite materii s-a înregistrat o scădere a proceselor. „În primele nouă luni ale anului 2015, activitatea la Tribunalul Arad se desfăşoară în parametri optimi, şi când spun asta mă refer la volumul de activitate efectiv, sub aspect cantitativ şi la ceea ce se reuşeşte a se realiza sub aspect calitativ. De vreun an de zile, cantitativ volumul de activitate s-a redus, a reintrat în parametri normali ceea ce permite ca sub aspect calitativ, indicatorii să crească şi ma refer aici la gradul de atacabilitate a hotărârilor judecătoreşti. Ca şi indicatori de performanţă, dacă ne uităm la ce s-a aprobat în ultimul timp la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, instanţele arădene se situează la locuri bune, Judecătoria este pe un loc patru între instanţele reşedinte de judeţ, Tribunalul Arad nu se situează pe un astfel de loc dar nici nu este codaş. În ce priveşte activitatea Tribunalului, se înregistrează o scădere a volumului de activitate cantitativ, deocamdată, nu putem să venim cu explicaţii, pentru ca acestea vor fi mai elocvente la sfârşitul perioadei anului 2015. Despre o scădere a volumului de activitate se poate vorbi la nivelul tuturor instanţelor din România, pentru că, pe anumite materii s-a înregistrat o scădere a proceselor, pentru că au dispărut problemele care le-au generat. Mă refer aici la anumite litigii de muncă, la acele acţiuni cu care a fost confruntată Secţia de Contencios privind taxa de poluare, exproprieri care au fost pe rolul Secţiei Civile, iar la Secţia Penală, litigiile care au derivat  din aplicarea legii penale mai favorabile”, a declarat preşedintele Tribunalului Arad, Silvia Nădăban.

Instanţele arădene continuă programul informatic de comunicare a actelor de procedură şi de vizlualizare a dosarelor în format online. „Derulăm în continuare programele informatice, în ceea ce priveste dosarul electronic, cu cele două componente ale sale. De asemenea, în cursul lunii noiembrie, Tribunalul Arad a fost vizitat de o delegaţie de judecători europeni în cadrul programului de formare judiciară. Este vorba de judecători din Germania, Austria, Belgia şi Polonia, care au fost foarte interesaţi de modul în care, la nivelul instanţelor din Arad se aplică ghidul de colaborare cu mass-media. Am avut o discuţie foarte interesantă cu dânşii pe acest palier şi, de asemenea, aplicaţiile electronice de comunicare a actelor de procedură şi vizualizarea dosarelor. Le-am spus că este agreată această modalitate de lucru de Ministerul de Justiţie, pe varianta de instanţă-pilot, nu numai noi ci şi Curtea de Apel Timişoara”, a precizat Silvia Nădăban.

În 20 noiembrie, Tribunalul Arad va fi gazda unei întâlniri la nivel naţional.  „Este vorba despre o conferinţă pe probleme de insolvenţa persoanei fizice, şi acesta este rezultatul colaborării bune pe care o avem cu Colegiul Consilierilor Juridici din Arad, care au reuşit să organizeze o astfel de intâlnire a specialiştilor în acest domeniu. Este o noutate în sistemul judiciar romanesc şi am considerat că este bine venită o întâlnire pe prezentarea principalelor aspecte care ar putea ridica oarecare probleme. Se va comunica şi în acest caz o minută”, a mai spus Silvia Nădăban.

Tribunalul Arad, împreună cu Judecătoria Arad, a organizat în 23 octombrie, manifestarea de tipul „Porţilor Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile, care se sărbătoreşte în fiecare an. De asemenea, conducerea instanţelor a răspuns propunerilor primite după ce acum câteva luni, a adresat o invitaţie arădenilor de a-şi prezenta părerile în legătură cu sistemul justiţiar şi activitatea instanţelor arădene. „Ziua Justiţiei s-a derulat în condiţii mai extinse în acest an, în baza parteneriatelor cu Colegiul Naţional «Elena Ghiba Birta» şi Liceul de Artă «Sabin Drăgoi». Am avut un proces simulat, care s-a bucurat de un real succes, din partea elevilor şi a cadrelor didactice implicate, şi de asemenea am avut un moment artistic cu care s-a încheiat ziua respectivă, susţinut de elevii Liceului de Artă «Sabin Drăgoi». De asemenea, am avut o întâlnire cu Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad, au fost mai mulţi reprezentanţi ai acestei organizaţii, condusă de doamna Dorina Lupşe. Am considerat că este util să avem o întâlnire directă cu dumnealor, în condiţiile în care au fost receptivi la mesajul pe care noi l-am trimis cetăţenilor Aradului, în cursul lunii iunie, prilejuit de o altă aniversare, cu acea ocazie, de a veni cu propuneri, de a ne adresa nişte gânduri referitor la serviciul justiţiei. S-au purtat discuţii vizavi de modalitatea de organizare a activităţii la nivelul Judecătoriei Arad şi a Tribunalului, în ce priveşte completele care sunt investite să soluţioneze cauzele care îi interesează pe dumnealor.  S-a consemnat totul într-o minută şi s-au convenit anumite proceduri, care de acum încolo vor fi urmate de părţi, strict în ce priveşte circuitul cererilor de chemare în judecată, comunicarea acestora şi punerea în executare”, a încheiat Silvia Nădăban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.