alcoolism
Un bărbat a fost trimis în judecată zilele trecute pentru că, la sfârşitul anului trecut, a condus în stare de ebrietate un autoturism.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ion Ciuciu pentru săvârşirea infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
Din probatoriul administrat a rezultat că bărbatul, la data de 24 decembrie 2014, a fost oprit de către organele de poliţie, pe str. Avram Iancu din oraşul Pâncota, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Opel. Întrucât emana halenă alcoolică, inculpatul a fost testat mai întâi cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de vapori de alcool în aerul expirat de 1,24 mg/l.
Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul Orăşenesc Ineu, unde a fost examinat din punct de vedere clinic şi i s-a recoltat o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, din Buletinul de analiză toxicologică rezultând că în momentul depistării avea o alcoolemie de 2,10 %0.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Ineu.

Recomandările redacției