Un bărbat a fost trimis în judecată după ce a omis să declare toate veniturile realizate şi a ascuns veniturile societăţii obţinute după deschiderea insolvenţei. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, prin rechizitoriul din data de 23.05.2016, trimiterea în judecată a inculpatului Galiş Dan Florin pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi bancrută frauduloasă. „În fapt, din probele administrate până în acest moment procesual, s-a reţinut că, inculpatul,  în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din loc.Covăsânţ jud.Arad, în cursul anului 2012 a omis să înregistreze în evidenţa contabilă a societăţii şi să declare la organul fiscal teritorial veniturile realizate, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, cauzând astfel un prejudiciu în dauna acestuia în cuantum de 161.930 lei (din care 130.149 TVA şi 31.781 impozit pe profit). Totodată, s-a mai stabilit că, inculpatul a ascuns lichidatorului judiciar al societăţii, în frauda creditorilor, veniturile societăţii obţinute după deschiderea procedurii insolvenţei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Arad.

Recomandările redacției