Se știe încă din Antichitate că sufletul omului este nemuritor, chiar dacă trupul se dezintegrează. Creștinismul explică cel mai clar, dintre religiile monoteiste, faptul că într-un viitor escatologic trupul se va uni cu sufletul (într-o formă spirituală) pentru a participa la Sfânta Judecată, iar apoi pentru viața cea veșnică.
Ce anume este sufletul și care este deosebirea dintre suflet și duh este o delimitare destul de grea.
Filosoful grec Platon a lăsat omenirii o teorie importantă, cu influență asupra religiei și filosofiei, despre alcătuirea și atribu­țiile sufletului uman. „În con­- cepția lui Platon sufletul se împarte în trei părți: una rațională, opusă celorlalte două, partea senzuală și cea pasională, care alcătuiesc la un loc, partea irațională a sufletului, care explică pasiunile și poftele omenești, după Platon, iraționale”.
Volumele ezoterice „Zoharul” și „Kabbala” încearcă să descifreze alcătuirea omului văzut ca „un tot complex”. Astfel, Kabbala vorbește despre trei părți componente ale sufletului uman nepresh, ruah și neschamah. „Ne­- presh este principiul vieții sau forma de existență concretă a omului viu. El constituie partea externă a omului viu, fiind sensibil la influen­țele lumii exterioare”. Ruah este numit de Kabbala „un fel de ființă internă ideală”. Această parte a sufletului ține de latura mentală și spirituală a omului. În aceeași opinie kabbalistică, „ruah” oferă individului uman, ceea ce-i este specific doar lui, este, altfel spus „forma de existență particulară” a fiecărei persoane. „Al treilea element fundamental al ființei umane, Neschamah, poate fi definit prin cuvântul Spirit, în sensul în care termenul este folosit în Noul Testament. Spiritul trăiește intens propria sa viață, dar numai pentru lumea spirituală, cu care se află în legătură permanentă”.
Creștinismul se leagă armonios de Vechiul Testament prin numeroasele proorocii care Îl prevestesc pe Iisus, în calitate de Mesia. Deoarece admitem că atât Vechiul, cât și Noul Testament reprezintă CUVÂNTUL (MESAJUL)  lăsat omenirii de către Dumnezeul creator, înseamnă că lumea creștină admite că omul a fost creat de Dumnezeu. În Scripturile ebraică (Tora și Profeții) ca și în cele creștine (Vechiul și Noul Testament) se arată: „Iată istoria cerurilor și a pământurilor când au fost făcute (…) Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Tora, Vechiul Testament, Geneza cap 2, v. 4, 7)
„Talmudul”, cartea de căpătâi a evreilor, prin care se explică elementele aplicării în practica de zi cu zi a Legilor date de Dumnezeu găsim scris: „Ființa omenească a fost creată după chipul lui Dumnezeu; acesta este principiul fundamental al antropologiei rabinice. De aceea, fiind superior tuturor celorlalte creaturi, omul marchează punctul culminant din opera creației”.
Este aceeași concepție asupra creării omului pe care o găsim și în Coran. (Sura Al- Hajj – a Pelerinajului, v. 5)
Omul este alcătuit din trup și suflet
Toate cele trei religii monoteiste susțin, așadar, faptul că omul este alcătuit din trup și suflet, că trupul vine din pământ, iar sufletul din cer, de la Creator. Ca parte trupească (fizică) omul se aseamănă cu creaturile de jos: la fel ca animalele, el mănâncă, bea, își satisface nevoile fizice și, ajungând la moarte, trupul reintră în pământ. Sufletul său, însă, este diferit de al animalelor, fiind infinit de complex. El conține în alcătuirea lui acel element care-l leagă pe om de Dumnezeu, adică duhul (Neschamah).
Istoria gândirii creștine a clarificat, prin sinoadele bisericești, că Dumnezeu este o ființă trinitară, o persoană reală, care S-a manifestat în istorie de la începuturi, continuându-Și lucrarea până la timpurile escatologice. El se manifestă prin cele trei ipostaze ale persoanei Sale: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Religia creștină susține și caracterul trinitar al ființei umane, tocmai pentru că omul este alcătuit după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.
Între cele trei religii monoteiste (creștinism, islam și iudaism) există diferențe de e­- sență privind concepția pe care o au față de Dumnezeu Creatorul, Același Dumnezeu căruia spun că I se închină. Numai creștinismul a cuprins, încă de la începuturile sale, prin străduința celor dăruiți de Dumnezeu cu harul și binecuvântarea Sa (episcopi, sfinți pă­rinți, teologi) esența trinitară a lui Dumnezeu și, prin urmare, și a ființei umane. Căci Scripturile spun: „Apoi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ».”(Tora, Vechiul Testament, Geneza 1, 26,). „Chipul se referă nu la corpul nostru, ci la faptul că Tatăl ne-a creat investindu-ne cu calitățile Sale, astfel încât să putem fi în centrul Universului spre a-l stăpâni.”
Chiar dacă trinitatea lui Dumnezeu este reliefată atât în Scripturile evreiești cât și în cele creștine, totuși, numai creștinismul explică acest concept. Astfel, Tora  și Vechiul Testament scrie: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întunerec, și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor”.(Geneza 1, 1,2) Aceleași texte religioase prevestesc în multe locuri,  apariția pe Pământ al lui Mesia – Cuvântul-Logosul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut: „El va zidi în Numelui Meu o casă, și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui. Eu îi voi fi Tată și el Îmi va fi fiu. (…) Ci casa ta și împărăția ta vor dăinui vecinic înaintea Mea, și scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie. (Tora, Vechiul Testament, II Samuel 7,13, 16)
Dumnezeu este duh
„Persoana” lui Dumnezeu nu trebuie înțeleasă prin comparație cu persoana umană, deoarece, după cum se știe Dumnezeu este DUH. DUHUL este un ipostas (o persoană materializată a Creatorului), care a participat la toate lucrările lui Dumnezeu, de la facere până astăzi. Despre Duhul lui Dumnezeu, reprezentând puterea Creatorului, Iisus Hristos a spus: „De aceea vă spun: «Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată»”. (Matei 12, 31)
Despre Iisus – Cuvântul Creatorului, Cel prin care toate lucrurile s-au înfăptuit în aceeași unitate a lui Dumnezeu, aflăm detalii în toate Evangheliile Noului Testament. În Evanghelia după Ioan, la capitolul I, apostolul și evanghelistul scrie: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor. (…) Și Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har, și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. (Ioan 1,1-4;14)
Este important pentru credincioși să știe că Dumnezeu este încă o taină care, prin coborârea pe Pământ a Fiului a început să ni se dezlege. Pentru a pătrunde „taina dumnezeirii” este nevoie, ca pentru orice univers supus cunoașterii o anumită știință și metode specifice. „Știința” prin care se poate accede la cunoașterea Adevărului lui Dumnezeu este aceea a Duhului Sfânt, iar metoda este rugăciunea. Drumul cunoașterii presupune inițiere, iar apoi experimentarea „vieții cu Hristos”, acela care a mărturisit că este „calea” către Cer, Adevărul despre Dumnezeu și Viața cea veșnică ce ne-a fost dată de Tatăl.
Islamul recunoaște particularitățile speciale primite de la Dumnezeu de către Iisus, dar nu admite că este Fiul Acestuia, propovăduind credința într-un Dumnezeu unic: „Mărire lui Dumne­- zeu care n-a născut fiu și n-are tovarăși la stăpânire, nici n-are scut din slăbiciune”. (Coranul, Sura VII, a Drumului nopții, v. 111, traducerea Isopescul)
Creștinismul rămâne, așadar, singura religie care a ajuns la cunoașterea unității și complexității Ființei (Persoanei) lui Dumnezeu, care acționează prin cele trei Persoane aflate, dinainte de creație, într-o unitate indestructibilă: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. O contribuție importantă în acest sens, ne-a rămas de la  Sfântului Augustin, aparținând etapei finale din evoluția doctrinei despre Trinitate. „Augustin pleacă de la teza Capadocienilor conform căreia cele trei Persoane ale Trinității Se disting una de cealaltă prin relațiile dintre ele. Astfel, ele nu sunt trei substanțe diferite (ceea ce ar însemna credința în trei Dumnezei), și nici nu sunt doar calități ale substanței (ceea ce ar duce la modalism, respingerea oricărei distincții reale între Persoane). Dar el se deosebește mult de Capadocieni prin faptul că analizează ce sunt, de fapt, relațiile dintre aceste Persoane. El spune că Fiul și Duhul sunt Dumnezei în măsura în care este și Tatăl, dar numai pentru că vin de la El și Își derivă divinitatea din El”.
Hinduismul, fiind o religie politeistă, are o concepție total diferită cu privire la Dumnezeu. Cu toate că uneori curentele religiei hinduse Îl identifică pe Dumnezeu sub forma lui Brahma, vorbind chiar de o Trinitate –Trimurti (Brahma, Visnu, Shiva) cel mai puternic s-a conturat de-a lungul veacurilor credința în Brahman. Acesta este descris în cartea sfântă a hindușilor „Baghavad Gita” (Cântarea lui Dumnezeu) ca fiind „spiritul cel veșnic”, „Marele Stăpân al lumii, nenăscut și fără de început”.
(Va urma)
Voichița T. Macovei

Recomandările redacției