tsd

Tineretul social-democrat din Arad a participat la ediţia din acest an Festivalului Clătitelor de la Moneasa alături de Organizaţia de Femei a PSD Arad şi a încercat pentru a doua oară consecutiv să imprime un scop caritabil participării lor la festival. Potrivit unui comunicat al organizaţiei, acţiunea s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, tinerii oferind clătite celor care au făcut donaţii pentru Centrul de copii cu dizabilitati „Ghiocelul” din Arad, colectând astfel câteva sute de lei. „Este o tradiţie a organizaţiei de tineret să participe la Festivalul Clătitelor. Prin prezenţa noastră vrem să susţinem o creştere cantitativă şi calitativă a evenimentelor în staţiunea Moneasa, pentru ca turismul să se dezvolte mai bine în această zonă. Anul acesta este a doua ediţie în care dăm o dimensiune umanitară participării noastre – şi sperăm să conturăm o tradiţie în acest sens. Suma strânsă pe parcursul festivalului a fost donată Centrului de copii cu dizabilităţi „Ghiocelul”. Mulţumim cu această ocazie celor care au donat şi au sprijinit cauza noastră”, declară în comunicatul amintit Flavius Vărşendan, preşedintele organizaţiei municipale TSD Arad.

Recomandările redacției