„Tunurile” pe Reșița, „Trebuie și putem să o batem”

0
57

pirosDupă două deplasări consecutive și trei înfrângeri la rând, Șoimii Pâncota are parte de un nou duel de risc maxim. În Podgorie vine CSM Reșița, formație aflată pe locul doi în clasamentul seriei de Vest a ligii secunde, rănită în orgoliu după eșecul intern cu AFC Fortuna Cîmpina.
Pentru pâncotani e un adevărat examen de marturitate și, de ce nu, valoare individuală și de grup, pe care toți vor să-l treacă.
„Nu sunt supărat după eșecul de la Râmnicu Vâlcea, pentru că băieții s-au bătut timp de 90 de minute și dacă nu ni s-ar fi refuzat acel penalty astăzi am fi avut cu un punct mai mult în clasament. Acum, însă, trebuie să dăm uitării totul și să ne concentrăm pe vizita Reșiței, o echipă foarte bună, dar pe care suntem convinși că putem să o batem. Un rezultat bun ne-ar ajuta să ne concentrăm și mai bine pe ultimele trei partide ale anului, toate foarte importante pentru configurația părții inferioare a clasamentului”, consideră preșe­dintele Pavel Piroș.
Alex Sălăjan e încrezător în șan­sele echipei sale în fața bănățenilor. „Trebuie și putem să batem Reșița. Nu am mai făcut demult puncte și suntem datori să ne revenim, mai ales că jucăm în fața susținătorilor noștri. Nu ne interesează locul în clasament al Meta­lului, se joacă 11 contra 11 și mingea este rotundă. Sperăm să prindem o zi bună, iar arbitrii să fie corecți”, spune atacantul „șoimi­lor”, care a prins ultimele 13 minute pe teren la Râmnicu Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.