Ucraina vrea să interzică termometrele cu mercur

0
124

Termometrele cu mercur şi lăm­pile fluorescente ar putea fi interzise în Ucraina ca urmare a unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Resurselor Naturale de la Kiev, conform descopra.ro.
Documentul prevede ratifica­rea Convenţiei din Minamata, care stipulează interzicerea treptată a extracţiei mercurului, extrem de nociv pentru mediu şi pentru sănă­tatea umană, şi a producerii anumitor dispozitive care conţin acest element, fiind vorba despre lămpi fluorescente, termometre, barometre şi unele preparate medicale.
Potrivit iniţiatorilor proiectului, motivele interzicerii dispozitivelor cu mercur nu ţin doar de mediu, ci sunt şi politice, legate de import, în contextul în care cel mai semnificativ depozit de mercur al Ucrai­nei de află în Donbas, teritoriu pe care Kievul nu îl controlează.
Convenţia de la Minamata a fost adoptată în octombrie 2013, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, şi prevede înlocuirea până în 2020 a tuturor dispozitivelor medicale care funcţionează cu mercur. Mercurul şi metilmercurul sunt toxice mai ales pentru sistemul nervos central şi periferic, dar şi pentru cel digestiv, imunitar, pentru plămâni şi rinichi.
Inhalarea vaporilor de mercur poate produce chiar decesul. Odată ingerate, sărurile anorganice de mercur sunt agenţi corosivi pentru piele, ochi şi pentru tractul gastro-intestinal. După inhalarea, ingestia sau expunerea cutanată la diferiţi compuşi ai mercurului, primele sim­p­tome observate sunt tulburări neu­rologice şi de comportament. Printre simptome se mai numără şi tre­mo­rul, insomnia, pierderea memoriei, efecte neuromusculare, dureri de cap, probleme cognitive şi motorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.