Trăim într-o ţară în care avem de toate. Avem locuri de muncă bine plătite, la standarde europene, avem spitale şi şcoli de nu mai ştim ce să facem cu ele, avem un sistem de protecţie socială care stârneşte până şi invidia norvegienilor, care trăiesc totuşi într-o ţară unde există unul dintre cele mai ridicate standarde de viaţă. De asemenea avem numai cetăţeni mulţumiţi care trăiesc pe picior mare, iar românii care au plecat în străinătate, părăsindu-şi familiile, nu mai ştiu cum să facă să se întoarcă mai repede acasă, pentru că în Germania, în Austria, în Anglia, în Franţa, nu mai e de stat… A mai rămas însă o problemă, ultima mare problemă a României. Este vorba despre sistemul penitenciar, pentru că drepturile de care se bucură puşcăriaşii au rămas cu mult în urma drepturilor pe care le au oamenii cinstiţi, iar acest lucru nu mai poate fi tolerat.
Sper că vă daţi seama că situaţia este exact pe dos. România are mari probleme legate de standardul de viaţă, de spitale, şcoli, de depopulare şi de dramele familiale pricinuite de faptul că ţara aceasta nu este capabilă să ofere cetăţenilor ei locuri de muncă bine plătite. Pe de altă parte, infractorii, fie că este vorba de evazionişti, de hoţi, tâlhari, violatori sau alte tipuri de indivizi certaţi cu legea, au mai multe drepturi decât un om care respectă aceeaşi lege şi se fereşte ca dracu’ de tămâie să calce strâmb. Deţinuţii primesc hrană de trei ori pe zi, au dreptul la un anumit număr de calorii, iar dacă nu îşi primesc porţia este vai şi amar de cel care a fost vinovat. Nu acelaşi lucru se poate spune despre mii şi mii de oameni care muncesc de dimineaţa până seara şi trăiesc la limita subzistenţei. Puşcăriaşii au dreptul la apă curentă şi la baie, lucruri de care nu beneficiază încă mulţi dintre românii cinstiţi. Indivizii certaţi cu legea au dreptul să facă sport, să participe la tot felul de activităţi cultural-educative, să-şi facă studiile după gratii, în timp ce concetăţenii lor rămaşi în liberate, deşi teoretic au şi ei aceleaşi drepturi, nu au cum să facă toate acestea, din lipsă de bani sau din lipsă de timp. S-a ajuns până acolo încât în apropierea sezonului rece, anumiţi borfaşi să comită nişte infracţiuni mărunte, pentru a putea fi reţinuţi, arestaţi şi condamnaţi să petreacă o anumită perioadă de timp în puşcărie, pentru a nu rămâne în libertate, să înfrunte frigul.
Acestea sunt realităţile care trebuie avute în vedere atunci când cineva îşi dă cu părerea cu privire la soarta deţinuţilor din România şi cu privire la revoltele care au izbucnit în câteva puşcării, revolte despre care se spune că au fost provocate de televiziunile unor deţinuţi, în speţă Dan Voiculescu şi Maricel Păcuraru, care speră să forţeze mâna autorităţilor în vederea obţinerii unor amnistii sau a unor graţieri. Or, din punctul meu de vedere, acest lucru nu este de dorit. La fel, sunt sigur sută la sută că nu este de dorit nici din punctul de vedere al victimelor acelor animale trimise după gratii pentru că au violat, au ucis, au tâlhărit sau au furat. Nu cred că Statul Român îşi permite să deschidă porţile la puşcării, pentru ca infractorii să nu se mai simtă maltrataţi. Nici aşa nu avem destui poliţişti, nu avem destui jandarmi, într-un cuvânt nu avem suficiente forţe de ordine care să ne facă să ne simţim în siguranţă. Dacă puşcăriaşii ar fi eliberaţi doar pentru a reduce supraaglomerarea din puşcării, ţara asta riscă să devină un rai al infractorilor.
Cât despre faptul că foşti deţinuţi înfierează cu mânie proletară faptul că nişte puşcăriaşi recalcitranţi ar fi fost luaţi puţin mai tare de gardieni, acest lucru nu este de natură să îmi stârnească compasiunea, dimpotrivă. Prefer de o mie de ori să aud că un hoţ a fost bătut de un poliţist de i-a sărit apa din cap decât de faptul că un poliţist a fost lovit de un infractor, după cum prefer să aud că un puşcăriaş a luat-o pe coajă, decât că un gardian a primit o palmă.
