Mai sînt cîteva luni, adică şase (şi cîteva zile-n plus), şi se va-ncheia sfertul de secol de la „marea năuceală” din decembrie 1989. Comparativ, comuniştii s-au înţepenit de-a binelea la putere-n 1945 cu dr. Petru Groza-n fruntea guvernului, deci sfertul de secol de la punerea mîinilor pe cîrma ţării se-mplinea-n 1970. Tot comparativ, ce-au făcut comuniştii ticăloşi din ţară-n 25 de ani şi ce-au făcut democraţii daţi dracu’ de buni tot în 25 de ani nu suportă comparaţie. Criminalii de comunişti bolşevici au luat ţara-n braţe sleită de război şi-au plătit Uniunii Sovietice daune de ne-au ieşit ochii din cap, bunii democraţi (fiii şi fiicele comuniştilor veniţi de la Moscova călări pe tancuri „frăţeşti”, fii şi fiice care au supt democraţie şi de la mame biologice, şi de la taţi ideologici), şi-au pus labele pe-o ţară fără nici un sfanţ datorie fiindcă părinţii lor plătiseră datoriile ţării cu eforturile noastre istovitoare şi cu suferinţele noastre inimaginabile; comuniştii nemernici îndatoraseră ţara cu 14 miliarde de dolari – datorie stinsă complet la 31 martie 1989, democraţii de după ne-au reînglodat într-o datorie de-aproape 100 de miliarde de euro – datorie pe care n-o vor stinge nici 100 de generaţii de urmaşi; comuniştii au îndatorat ţara pentru-a o popula cu fabrici, uzine, combinate, flote (navale şi aeriene), democraţii lu’ peşte-au pustiit-o mai abitir decît pustiesc lăcustele şi secetele laolaltă şi-au ras tot, tot, tot: şi fabrici, şi uzine, şi combinate, şi flote. De construit au construit supermarketuri cu nemiluita şi cîteva hale-n care muncesc de-şi dau duhul cîte două, maximum trei sute de oameni, că marile colective muncitoreşti sînt periculoase (colectivele astea mari au ieşit în decembrie 1989 pe porţile fabricilor, ale uzinelor şi-ale combinatelor, sperînd că vor avea o viaţă mai bună, şi-au ajuns muritori de foame-n propria-le ţară dată cu mîinile lor pe mîinile prădătorilor).

A continua comparaţiile mi se pare un act insultător, iar insultaţii ar fi cei dinainte, nu cei de după ei.

Din cînd în cînd mai răbufneşte cîte ceva din trecut către prezent: bunăoară, deunăzi, ministra Tineretului şi-a Sportului vorbea despre taberele şcolare cum c-ar fi una dintre priorităţile sale şi că vrea să facă ceva. Aş crede-o dacă  nu mi-ar fi atît de solidă şi de trainică necredinţa-n sistem. Nu cred într-un sistem întemeiat pe asasinatul din ziua de Crăciun a anului 1989. Nu cred într-un sistem care-a pulverizat pur şi simplu averea uriaşă a PCR (avere privată!), pe cea a UTC (tot uriaşă şi tot privată), pe cea a pionierilor (foarte mare şi privată şi-asta), şi pe cea a ţării (gigantică şi la fel de privată).

Cred cu nestrămutată putere că doamna Gabriela Szabo, ministra-n cauză, trăieşte-ntr-o altă Românie, o Românie mai himerică chiar decît Fata Morgana. Doamnă Gabriela Szabo, chiar nu simţiţi deloc uraganul provocat de aripile lăcustelor lihnite deşi li-s burţile conturilor arhipline? Chiar nu vedeţi cît de deasă-i umbra aruncată peste ţară, peste noi, de norul infernal de insecte devoratoare?

Chiar nimeni nu-nţelege că-i vremea unui tratament radical contra dăunătorilor şi-a dăunătoarelor?

 

Recomandările redacției