Un accident cu două victime a avut loc între Pecica și Nădlac

0
445

Drumul național ce face legătura între orașul Pecica și Nădlac a fost locul în care, noaptea trecută, în jurul orei 4:20, a avut loc un accident grav.

Se pare că este vorba despre un singur autoturism implicat în accident, mai exact, un microbuz marca Ford, în care se aflau două persoane. 

Cel mai probabil din cauza oboselii, șoferul microbuzului a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe partea carosabilă, ca mai apoi să se izbească puternic de un copac aflat la marginea drumului, partea dreaptă a mașinii făcându-se praf. 

Cele două victime implicate în accident au scăpat cu viață, dar una dintre acestea a fost prinsă în autovehicul și a avut nevoie de intervenția echipei de descarcerare. 

La fața locului s-au deplasat cu o autospecială Pompierii orașului Pecica, Pompierii Nădlac, Detașamentul de descarcerare Arad, o ambulanță, un echipaj SMURD și un echipaj de poliție. 

cciden

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.