Acord de colaborare pentru combaterea violenței în familie, încheiat la nivelul județului

0
246

Un acord de colaborare a fost încheiat luni în scopul eficientizării activităților de prevenire și combatere a violenței domestice, precum și de protecție a victimelor violenței domestice, manifestată prin oricare dintre formele prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 217/2003. . Acordul a fost încheiat între Tribunalul Arad, reprezentat de președintele judecător Otto Șandor Szep, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, reprezentat de prim-procurorul Corina Sanda Corbaciu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, reprezentată de directorul general Erika Stark și Inspectoratul de Poliție Județean Arad, reprezentat de comisar șef Ioan Marcu Tamaș. Acesta reprezintă, potrivit cuvintelor lui Otto Șandor Szep, „o colaborare pentru viitorul Aradului, pentru a suplini un vid legislativ

Instituțiile își propun să pună capăt situațiilor tragice în care victima renunță la protecție, pe fondul unui șantaj,a unei dependențe sau a unei presiuni, și violența se repetă sau chiar situația degenerează complet. În urma Acordului, chiar dacă se renunță la protecție, situația va fi monitorizată și cei de la DGASPC pot oferi în continuare consiliere victimei. „Înainte eram de multe ori puși în fața faptului împlinit. Deși aveam o colaborare bună și atunci, trebuia să o luăm mereu de la capăt. Acum există un circuit al informației și, în cazul în care nu se cere ordin de protecție sau se renunță la el, putem continua monitorizarea”, a spus Erika Stark, menționând și că agresorii provin, de obicei, din familii violente. Acum, minuta va fi comunicată Parchetului care poate comunica de îndată DGASPC-ului, asigurând astfel acest circuit.

Trebuie menționat că în ultima perioadă, numărul ordinelor de protecție provizorii și confirmate a crescut foarte mult, în urma unor evenimente tragice, precum și a unor campanii de conștientizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.