Un al doilea jurnalist se pare că ar fi fost ucis brutal în Arabia Saudită la doar câteva zile de la asasinarea lui Jamal Khashoggi, acesta ar fi fost omorât pentru folosirea unui cont de Twitter care semnala abuzurile comise împotriva drepturilor omului, relatează cotidianul britanic The Mirror.

Turki Bin Abdul Aziz Al-Jasser ar fi fost ucis într-un mod violent săptămâna viitoare în închisoarea în care se afla, fiind arestat de autorităţi.

Autorităţile au anunţat că acesta a deschis un cont secret de Twitter, sub denumirea de Kashkool, care prezenta încălcări ale drepturilor omului comise de către autorităţile statului şi familia regală din Arabia Saudită.

Informatorii saudiţi care lucrau la biroul regional al companiei Twitter din Dubai l-au demascat, fiind ulterior arestat, potrivit unor informaţii.

Acesta este cel de-al doilea jurnalist saudit ucis după asasinarea fostului reporter BBC şi Washington Post Jamal Khashoggi în interiorul consulatului Arabiei Saudite din Istanbul, pe data de 2 octombrie.

Recomandările redacției