Un arădean și un bucureștean, reținuți pentru proxenetism

0
243

UPDATE: Magistrații Judecătoriei Arad au dispus măsura controlului judiciar pentru 30 de zile în cazul celor doi bărbați cercetați pentru proxenetism.

 

Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu au depistat doi bărbați, bănuiți de proxenetism. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore.

În urma investigațiilor efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, polițiștii au identificat și depistat un arădean și un bucureștean, ambii de 33 de ani, bănuiți de proxenetism.

Cei doi, începând cu luna iunie 2018 ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției mai multor tinere, cu vârste între 23-30 de ani, punându-le la dispoziție apartamente închiriate pe raza municipiului, în schimbul unor foloase materiale.

În baza probatoriului administrat, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind prezentați în cursul acestei zile magistraților Judecătoriei Arad, cu propunere de arestare preventivă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.