beucaAjuns la disperare din cauza nedreptăţilor la care este supus în ultimii ani de către autorităţi, Dumitru Beuca, plecat din Ucraina, ţara sa natală, şi stabilit împreună cu familia în localitatea arădeană Târnova, unde spera să aibă parte de un trai mai bun, a fost cât pe ce să recurgă la un gest necugetat, la sfârşitul săptămânii trecute. Bărbatul a vrut să îşi dea foc în faţa Judecătoriei din Ineu, nemulţumit de o sentinţă judecătorească. În ultimul moment, bărbatul a fost oprit de către poliţie şi de soţia sa. Deşi era echipat cu benzină şi o brichetă, bărbatul şi-a tot amânat gestul disperat, aşteptând ca cei trei copii care erau prezenţi cu el să plece. Din fericire, soţia acestuia a reuşit până la urmă să îl înduplece amintindu-i de cei şapte copii pe care îi au împreună şi care au toate şansele să rămână pe drumuri.
Totul a pornit de la o noapte din cursul anului trecut, din timpul repetării alegerilor pentru primăria din Târnova. După miezul nopţii, 15 maşini împreună cu un microbuz au poposit în faţa casei lui Dumitru Beuca. Cele câteva zeci de persoane au coborât din maşini şi au început să strige tot felul de lucruri la adresa proprietarului şi a familiei acestuia. Printre lozinci s-au auzit: „Rusule, du-te în Rusia!“, „Pleacă de aici!“, „Împuţitule!“ şi alte înjurături. Şi pentru că asta nu a fost de ajuns, cinci persoane au pătruns în curtea bărbatului. „Doi dintre aceştia fuseseră puşcăriaşi. Cei cinci au început să mă bată, în timp ce fostul viceprimar, Gabor Cornel, mi-a spart tabloul de siguranţă. În tot acest timp, cei care strigau afară au aruncat şi cu beri în casa mea, în geamuri, peste tot. Dintre toţi cei prezenţi am reuşit să recunosc 18 dintre ei. Când a văzut că sunt pus la pământ, iar cei cinci săreau peste mine, disperat, băiatul meu de 19 ani s-a dus în casă şi a venit cu drujba. Intenţia lui a fost să îi sperie, să îi descurajeze şi să îi facă să mă lase în pace. Nu a atins pe nimeni cu drujba, nu a fost zgâriat nimeni, iar în plus, era în curtea mea. Totul s-a produs pe fondul unei ameninţări venite din partea unuia dintre cei prezenţi, care a spus că «hai să îl omorâm!». Văzând ce se petrece, vecinul meu a sunat la 112, unde a spus că «familia Beuca este atacată». Culmea este că organele de control şi magistraţii nu au dorit să ia în considerare această probă“, ne-a relatat Dumitru Beuca.
Medicii au decis câteva zile de îngrijiri medicale
În urma celor petrecute, soţia lui Dumitru Beuca a leşinat şi i-a scăzut dramatic tensiunea. La faţa locului s-a prezentat Salvarea, care a transportat-o pe femeie de urgenţă la Spitalul din Ineu pentru a primi îngrijiri medicale. În acelaşi timp, au sosit şi două echipaje ale poliţiei, care însă „nu au încheiat nici un proces de constatare. Mi-au spus doar că vor merge să îi liniştească pe agresori, în loc să îi aresteze. A doua zi m-am prezentat la medicul legist“, ne spune Beuca.
Conform certificatului medico-legal, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală pe numele lui Dumitru Beuca, rezulta că „persoana prezintă următoarele               leziuni traumatice: suprasprâncenos stânga, în treimea externă, placard excoriat, acoperit de crustă hematică …; corespunzător şanţului nazolabial stâng sunt prezente două excoriaţii acoperite de crustă hematică…, cu dimensiuni de 05 şi 0,3 cm; piramidă nazală uşor tumefiată cu tegument echimotic; flanc abdominal stâng placard excoriat, acoperit de crustă hematică de 7/6 cm; genunchi drept placard excoriat …cu dimensiuni de 12/10 cm; coapsă stângă, faţa internă, treime distală, cu extindere pe faţa anterioară a genunchiului, placard excoriat, acoperit de crustă hematică discontinuă … de 19/7-12 cm; acuză cefalee, durere la nivelul piramidei nazale“. În aceste condiţii, medicii legişti au stabilit că „Beuca Dumitru prezintă leziunile traumatice descrise, care s-au putut produce prin lovire cu şi/sau de corpuri dure. Ele necesită trei-patru zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii“.
Pe lângă bătaie, a mai fost şi amendat
În urma incidentului, nu doar soţii Beuca au avut de suferit, ci şi copiii care au fost martorii la tot ceea ce se petrece. Conform tatălui, unul din copii a avut nevoie de şase zile de internare pentru că avea tulburări de somn. „Soţia mea ia tratament şi acum pentru stres, din cauza ame­ninţărilor la care suntem supuşi în continuare de către fostul viceprimar şi a apropiaţilor săi. Băiatul meu este ameninţat pe stradă“, susţine Beuca.
După toate cele întâmplate, familia Beuca s-a ales şi cu o amendă: 600 de lei pentru tată şi 200 pentru băiatul care a ieşit cu drujba. „Probabil că amenda am primit-o pentru că am dormit acasă şi nu am umblat să bat oameni. Nici unul dintre cei care au venit cu maşinile nu locuia pe strada mea. În loc să fiu încadrat la «legitimă apărare» sau la «stare de necesitate», conform căreia poţi să recurgi la orice fel de mijloace pentru a-ţi apăra viaţa, familia sau bunurile, am fost amendat că am făcut scandal“, spune Beuca.
Fără bani, însă nu şi fără demnitate
Nemulţumit de rezoluţia emisă de procurori, Dumitru Beuca a recurs la Judecătoria din Ineu pentru a i se face dreptate. Judecătorul a decis însă că dreptatea nu se află de partea familiei Beuca, emiţând o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Singura mângâiere este scăderea cuantumului amenzii la jumătate. „În ceea ce îi priveşte însă pe cei care au venit la uşa mea şi care mi-au intrat în curte, nu au păţit absolut nimic. Mă simt discriminat şi că sunt bătaia de joc a tuturor, implicit a avocatului, care pentru suma de 2.500 de lei nu a făcut nimic. Nu îmi rămâne decât să mă adresez instanţelor internaţionale sau chiar să îmi caut dreptatea de unul singur, dacă legea refuză să mi-o facă“, ameninţă Beuca.
Vizibil afectat de ceea ce i s-a întâmplat şi cu lacrimi în ochi, acesta a continuat: „Aş fi renunţat de mult la acest proces, însă mă simt umilit. Nu este vorba de amendă, banii pot să îi dau, însă nu şi demnitatea. Îmi cresc cei şapte copii aşa cum numai eu ştiu, îi învăţ să fie corecţi şi să devină utili societăţii, iar cei care ar trebui să apere legea îşi bat joc de mine şi de familia mea. Banii pot să îi las lor, însă nu şi demnitatea mea şi a familiei mele“.

Recomandările redacției