disparut
Un pacient de 69 de ani a “evadat”, luni dimineaţă, din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, imediat după vizita medicală.
Dr. Adrian Wiener, directorul medical al instituţiei spitaliceşti, ne declară: „Imediat după vizită, asistenta s-a dus să aducă câteva seruri…Bărbatul, care era internat pe secţia de Neurologie, a spus că vrea să meargă la toaletă. Numai că el a luat-o în direcţia opusă…Deşi l-am căutat, acesta nu a mai fost de găsit. Noi nu avem ce să facem, nu suntem o instituţie militarizată…”.
Toată lumea este de părere că pacientul, care avea, oricum, şi un comportament destul de ciudat, a ieşit pe uşa de la UPU, în curte, şi s-a îndreptat spre complexul comercial Jackson.
Şi asta pentru că, la poarta principală din spital, camerele de luat vederi existente au fost analizate în amănunt şi nu s-a observat că pacientul ar fi ieşit pe acolo.
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean Arad a anunţat Poliţia şi a indicat semnalmentele bărbatului, aceasta punându-l sub urmărire.

Recomandările redacției