Joi noaptea, un incident teribil de violent a înfiorat Nădabul. Mai multe persoane, aflându-se în casa unei localnice din Nădab, au făcut un live pe facebook în timp ce se distrau, dansau și cântau.
O tânără prezentă la petrecere nu a știut însă că gelozia fostului iubit o să o facă să treacă prin clipe de groază.
Se pare că fostul iubit, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Nădab, și-a văzut fosta iubită cu care nu mai forma un cuplu de puțin timp, dansând cu un alt bărbat. În urma vizualizării filmulețului, bărbatul a luat un cuțit și s-a dus glonț la casa de unde se făcea transmisia. Acolo, acesta și-a înjunghiat fosta parteneră, o tânără în vârstă de 24 de ani, dar și pe fratele acesteia, în vârstă de 22 de ani.
În momentul în care a început să îi înjunghie pe cei doi, urlete de groază se aud și o voce spune de câteva ori: „Nu muri, mami meu!”. Potrivit unor informații, vocea era chiar a fetiței lor în vârstă de doar cinci ani care își implora tatăl să nu îi facă rău mamei sale.
În scurt timp de la comiterea infracțiunii, autoritățile i-au luat urma agresorului, acesta fiind găsit după ce a fugit înapoi în satul său natal, Olari. Disperat, a recurs la gesturi de nedescris, acesta aplicându-și mai multe lovituri de cuțit în zona gâtului și a stomacului, necesitând transportarea de urgență la spital, aflându-se într-o stare delicată în urma loviturilor de cuțit.
Cele două victime, tânăra de 24 de ani și fratele acestuia au fost transportați la spital de urgență, fiind amândoi stabilizați, chiar dacă tânărul de 22 de ani a avut totuși unele complicații pentru că a fost lovit în zona inimii.
Dezvăluiri șocante ale tinerei
înjunghiate
Veşti bune pentru femeia înjunghiată de fostul ei iubit în județul Arad, în timpul unei petreceri transmisă live pe Facebook. Victima, mamă a doi copii, este în afara oricărui pericol şi poate fi externată oricând din spitalul în care se află internat şi cel care a înjunghiat-o, tatăl copiilor lor. Din păcate, nu la fel de bune sunt veştile în ceea ce îl priveşte pe fratele femeii, înjunghiat şi el de către agresor. Tânărul a murit după două zile, la spital. Tânăra care a fost atacată de fostul ei partener în noaptea de joi spre vineri în localitatea Nădab povestește pentru prima oară clipele de groază prin care a trecut. Femeia a spus că a fost la o petrecere care s-a ținut în casa părinților ei din Nădab, unde fostul iubit a ajuns neinvitat, țintit s-o atace. Individul a dat buzna în toiul petrecerii care se transmitea live pe rețeaua de socializare Facebook și i-a rănit cu un cuțit pe fosta iubită și pe fratele acesteia. „El ne-a văzut pe live. Am văzut că ne urmărește şi nu a mai durat mult până a venit peste noi în casă. M-a mai amenințat o dată, de două ori, că mă omoară” , a declarat tânăra înjunghiată. Claudia Rancov, pe numele ei, are doi copii cu bărbatul care a vrut s-o omoare și sunt despărțiți de ceva vreme. Mama Claudiei a declarat că agresorul nu a vrut să accepte des­- părțirea și a amenințat-o de mai multe ori că o omoară. Nu se știe dacă până acum, familia fetei sau chiar Claudia au depus plângeri la poliție pentru amenințarea cu moartea, ori dacă bărbatul avea ordin să nu se apropie de fosta parteneră. „Avem trei persoane în spital, toate au suferit plăgi înjunghiate. O tânără înjunghiată în zona toracelui, un altul în stare gravă pe Terapie Intensivă cu o plagă în zona cordului (fratele victimei) şi a treia persoană, agresorul, cu o plagă înjunghiată în abdomen, la chirurgie, în stare stabilă. Din fericire, femeia este în afara oricărui pericol, starea ei fiind stabilizată de medici şi poate fi chiar externată”, ne-a declarat Simina Roz, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Arad.
Tânărul a murit la spital
După atacul din noaptea de joi, toate cele trei persoane au fost transportate de ur­gență și internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Arad. Inițial au fost stabili, însă soarta uneia dintre victime s-a schimbat sâmbătă.
Din nefericire, lovitura de cuțit care i-a fost aplicată în zona inimii i-a fost fatală. Internat fiind și sub supravegherea medicilor, tânărul de doar 22 de ani care a fost victima atacatorului din Nădab a supraviețuit timp de două zile. Cu toate acestea, inima lui nu a mai rezistat și în cursul zilei de sâmbătă tânărul a fost declarat decedat.
Cu toate că este încă în spital, atacatorul a fost arestat preventiv și urmează să fie cercetat pentru omor din cauza faptului că una dintre persoanele înjunghiate de el și-a pierdut viața.
Andreea Daniela
Adrian Cotuna

Recomandările redacției