Un câine agresiv lăsat fără botniță a sărit la atac în timp ce era în parc, la plimbare

1
247

Câinii periculoși sunt cei care trebuie supravegheați cel mai bine atunci când sunt scoși la plimbare. Nu așa s-a întâmplat și cu un câine agresiv care a fost dus în parc în seara zilei de marți, 25 februarie. Astfel, inconștiența l-a costat scump pe proprietarul unui exemplar canin din rasa pitbull. D.C.G. a decis să își plimbe patrupedul în Parcul Caius Iacob din municipiu, unde animalul a fost lăsat în libertate, fără a purta botniță. Lucru obișnuit pentru această rasă, câinele a devenit agresiv, atacând un alt câine aflat în zonă. Din fericire, în acel moment în parc să nu se aflau și copii.

Pentru gestul său, arădeanul în vârstă de 30 de ani a fost sancționat contravențional de către polițiștii locali cu atribuții de ordine publică aflați în patrulare în zonă, cu o amendă în cuantum de 1.500 de lei pentru încălcarea prevederilor privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

Arădenilor li se atrage atenția și că accesul câinilor periculoși în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, precum și în alte locuri publice, cu excepția drumurilor publice și a căilor de acces către acestea, este interzis. Staționarea câinilor periculoși în părțile comune ale imobilelor în care sunt deținuți este interzisă. De asemenea, accesul câinilor agresivi precum și al exemplarelor cu potențial agresiv în localurile publice, pe drumurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum și în părțile comune ale imobilelor în care sunt deținuți și pe căile de acces către acestea, este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în zgardă și lesă sau ham de către proprietar ori de către deținătorul temporar.

Doar în locurile special amenajate pentru câini accesul câinilor agresivi este permis fără botniță și fără lesă. Câinii periculoși și cei agresivi, lăsați în libertate și care nu pot fi identificați, vor fi capturați de și vor fi eutanasiați, conform dispozițiilor legale prevăzute de articolul 21 din OUG 55/2002/R, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

1 COMENTARIU

  1. Problema este că desi ar trebui sa existe cel puțin in fiecate cartier spatii special destinate plimbării cainilor in Arad nu avem, in Arad avem doar interdicții, amenzi și nu se face nimic nici pentru sprijinul celor care ne ingrijim cainii, nici pentru câinii comunitari, se pedepsește cel care plimba cainele in lesa daca nu are sticla cu apa la el dar nu vel care abandonează cățeii, nici cei care chinuie și omoară, pe principiul e doar un câine uitând că cine omoata azi un câine maine omoară un om.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.