abelEfective din cadrul ISU s-au mobilizat, ieri dimineaţa, pentru a căuta probe pe Mureş, după ce vineri au fost găsit un cearşaf legat cu o cărămidă la capăt, pentru a nu ieşi la suprafaţă. Angajaţii de la Riviera au observat o pânză plutind pe Mureş, au scos-o din apă şi au anunţat poliţiştii, care au reţinut obiectele găsite, ca probe în cazul dispariţiei lui Abel. Având în vedere că cearşaful era legat la un capăt de o cărămidă, este clar că acestă probă se dorea ascunsă pe fundul Mureşului, însă datorită scăderii apelor, a fost posibilă găsirea acestora. Aceste obiecte au fost găsite chiar sub ponton, prinse de unul dintre copacii de pe mal.
Abel Apostol, în vârstă de 55 de ani, a fost văzut ultima oară în seara zilei de miercuri, 1 mai, în jurul orei 21.00, chiar în incinta bazei sale sportive. Familia a mai precizat că avea toate actele de identitate asupra lui. Apropiaţii lui Abel Apostol au mai declarat la Poliţie că acesta a stat la o masă, la Complexul „Riviera”, certându-se cu asociaţii săi, aspect pe care aceştia din urmă l-au negat, însă. După ce a fost declarat dispărut de fiul său, Albert, poliţiştii au demarat căutările pentru găsirea omului de afaceri. Inspectoratul de Poliţie Judeţean l-a dat în urmărire naţională şi internaţională pe omul de afaceri Abel Apostol, însă nici până la această oră, acesta nu a fost găsit. Asociatul său, Adrian Buleu, este în prezent judecat în stare de arest preventiv, ca principal suspect în cazul decesului lui Abel.
În ceea ce priveşte obiectele găsite în apele râului Mureş, în cursul zilei de vineri, care ar putea fi probe în cazul dispariţiei omul de afaceri Abel Apostol, acestea au fost ridicate de către poliţiştii sosiţi la faţa locului. „În cursul după-amiezii de vineri, unul dintre angajaţii bazei sportive Riviera a observat plutind pe Mureş un sac. Am pus să îl scoată şi apoi am chemat reprezentanţii Poliţiei. Când a fost scos acel sac din apă mi-am dat seama că este vorba despre o pânză folosită la împodobitul restaurantului la diferite evenimente (n.r. nunţi, botezuri). De această pânză era le­gată o bucată de pavaj pentru a o ţine la fundul apei, iar cei care au scos-o din Mureş mi-au spus că mi­rosea a mortăciune. Acum că nivelul râului Mureş a scăzut, aceas­ta a ieşit la iveală”, ne-a povestit Albert Apostol, fiul omului de afaceri dispărut acum mai bine de trei luni.
Echipa de cercetare care a sosit la faţa locului a descoperit, lângă acea pânză legată cu o bucată de pavaj şi o bluză de trening de culoare închisă. Despre aceasta, Albert Apostol a spus că nu i-a aparţinut tatălui său, însă ar putea avea legătură cu cazul. De menţionat că modelul de pavaj cu care era legată pânza a fost recunoscută de către angajaţii bazei sportive Riviera ca fiind folosită la construirea cuptorului de pizza din interiorul restaurantului. Asemenea pavaj ar fi fost folosit pentru baza cuptorului de cărămidă. După aproximativ o oră de cercetări la faţa locului, poliţiştii au luat probele pentru analize de laborator.
Pete suspecte
Ieri dimineaţa, un echipaj de căutare, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a mai găsit o cămaşă albă cu dungi roşii, care zăcea pe fundul Mure­şului, tot în locul în care a fost găsit cear­şaful. Trei reprezentaţi ai ISU au căutat cu barca pe Mureş, în dimineaţa de ieri, noi probe, găsind această cămaşă, care prezenta nişte pete suspecte, ca de sânge. Însă acest lucru nu este sigur, până la o analiză mai detaliată care va fi efectuată de poliţişti. „Cămaşa are nişte pete, dar nu ştim încă dacă sunt pete de sânge, rugină sau doar nămol”, a spus unul dintre reprezentanţii ISU. La intervenţie, nu au participat şi scafandri, deoarece apa de lângă ponton, unde au fost descoperite probele, are o adâncime de jumătate de metru. Echipajul ISU a căutat ieri, timp de câteva ore, noi dovezi, care i-ar putea duce mai aproape de soluţionarea cazului.

Recomandările redacției