Un compozitor de renume mondial și o celebră violonistă, în concert la Arad

0
183

Câștigătorul din 2018 al trofeului Golden Eye al Festivalului de Film de la Zürich, Sebastian Androne Nakanishi, vine la Arad pentru a-și prezenta în premieră lucrarea Communio aurea – The Golden Joinery, desemnată câștigătoare la Concursul de compoziții vocal-simfonice România 100, organizat de Filarmonica de Stat Arad, în luna mai a acestui an. Fiind dedicată Centenarului Marii Uniri, Communio Aurea  este programată în deschiderea  concertului din  6 Decembrie  2018, din distribuție căruia fac parte corul academic, orchestra simfonică și o voce solistică, aducându-și totodată aportul dirijorii Dorin Frandeș și Robert Daniel Rădoiaș, precum și tenorul Traian Mișcu de la Opera Națională Română din Timișoara.

Programul va continua cu partituri de de Ludwig van Beethoven. După marile concerte pentru vioară de Piotr Ilici Ceaikovski și Johannes Brahms, intepretate în prima parte a anului muzical 2018, Anna Savkina revine în această iarnă pe scena Filarmonicii, cu o versiune a Concertului pentru vioară și orchestră în re major op.61 de Ludwig van Beethoven. Această versiune va constitui punctul culminant al serii, care se va încheia cu prima simfonie beethoveniană, cea în do major op. 21.

Sebastian Androne și-a încheiat studiile de licență, masterat și doctorat în București, în cadrul Universității Naționale de Muzică, avându-l ca îndrumător și mentor pe Dan Dediu. În urma câștigării a două burse Erasmus, a studiat compoziția muzicală cu Joe Cutler, Howard Skempton și Ed Bennett, la Birmingham Conservatoire, și cu Stefano Gervasoni, la Conservatoire national supérieur de Musique et de Danse de Paris. Muzica sa a fost interpretată atât în Europa cât și în afara acesteia, de către ansambluri precum BBC Singers, Quator Diotima, Musicatreize, Tenso Chamber Choir, Looptail și de către orchestre precum Tonhalle Orchester Zürich, Shanghai Philharmonic, Filarmonica George Enescu și Filarmonica Transilvania. Totodată, Sebastian Androne este câștigătorul a numeroase premii de compoziție, naționale și internaționale, printre care se numără trofeul Golden Eye din cadrul Festivalului de Film de la Zürich (2018), Marele Premiu oferit de Concursul George Enescu 2016, secția simfonică și premiul Tenso Young Composers Award 2015.

Considerată drept una dintre cele mai expresive violoniste ale generației sale, Anna Savkina este câștigătoarea a numeroase premii internaționale, printre care Louis Spohr (Germania), David Oistrach (Rusia), Heino Eller (Estonia) și Andrea Postacchini (Italia).

Este dublă câștigătoare a Concursului internațional Sendai din Japonia, laureată și deținătoare a premiilor provenind de la corporații de renume mondial. Anna Savkina a fost invitată de numeroase orchestre de prestigiu, precum Orchestra simfonică Ceaikovski, Filarmonica Sendai, Orchestra Musica Viva, Virtuozii din Moscova, Orchestra Națională a Ucrainei,  Wienerklassik, orchestra de stat „Noua Rusie”, Orchestra de Tineret Leonid Nikolayev, Stattskapelle Weimar, Orchestra Națională Rusă și Orchestra Națională a Estoniei.

A colaborat cu dirijori precum Vladimir Fedoseyev, Pascal Verrot, Junichi Hirokami, Alexander Rudin, Vladimir Spivakov, Vladimir Sirenko, Yuri Bashmet, Paavo Jarki, Mikk Murdvee, Dumitru Goia, Vasily Valitov, Jovica Rado, Martin Hoff, Leonid Nikolaev, Steven Huang și Alexandru Ganea.

Muzician dedicat, Anna Savkina a fost invitată la festivalurile internaționale  Crescendo și Stars on Baikal, al căror director artistic este pianistul Denis Matsuev, Nopți de decembrie (Moscova), Festival International de Colmar, Moscow Meets Friends, desfășurat sub patronajul lui Vladimir Spivakov, Festivalul de Muzică de Cameră Alexander Rudin, Festivalul de la Verbier, Serenadele Nocturne Liana Isakadze – Georgia, Regina Vioară –  Moldova, Yuri Bashmet Winter Art Festival – Sochi.

Anna Savkina s-a născut în Bratsk, în regiunea siberiană a Rusiei. A început să cânte la vioară la vârsta de cinci ani, devenind într-un timp record câștigătoarea concursurilor internaționale de la Moscova, Novosibirsk, Khanty – Mansiysk și Yakutsk.

 În 2005, Ivetta Voronova, președinte al Fundației Caritabile Inter-regionale „Nume noi” și pianistul Denis Matsuev au invitat-o pe violonistă la Moscova, în Festivalul Crescendo, iar în anul următor, Vladimir Spivakov i-a prezentat în cadrul Festivalului „Moscow Meets Friends” o vioară realizată de maestrul lutier Alain Carbonare. În anul 2008, acompaniată de o orchestră simfonică, a înregistrat primul ei album, realizat de RTN Entertainment. A participat la clase de măiestrie îndrumate de Pinckas Zukerman, David Chan, Wolfgang Redik, Pierre Amoyal, Cho-Liang Lin.

Anna Savkina a studiat la Școala specială de muzică Gnessin din Moscova, la clasa prof. Alexander Vinnitsky. În prezent studiază la clasa prof. Vladimir Ivanov (artist al poporului) de la Conservatorul de Stat Ceaikovski și la Folkwang Universität der Künste, cu profesorul Boris Garlitsky. A realizat turnee de concerte în Europa, SUA și Asia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.