Un concert așteptat la Arad: „Anotimpurile“ de Vivaldi

0
198

Pentru o mare parte a auditorilor de muzică clasică, Anotimpurile reprezintă poarta de intrare în lumea sonoră a lui Antonio Vivaldi, o zonă a performanței, în care tehnica transcende limitele instrumentului.

Iarna și Primăvara, două dintre concertele celebrului ciclu vivaldian inițiază programul din 7 februarie de la Filarmonică, o seară dedicată integral viorii, de la afirmarea ei în secolul al XVII-lea, la culminațiile și sintezele romantismului. Motivând intenția unui experiment concertistic comparativ, ele preced Concertul pentru două viori în re minor de Johann Sebastian Bach, precum și Re majorul lui Johannes Brahms, ne spune Doru Orban, managerul Filarmonicii de Stat Arad.

Invitații orchestrei simfonice sunt Carol Vitéz (Germania), în dubla postură de solist și dirijor, și Hobuhiko Asaeda (Japonia), violoniști de carieră, a căror experiență le autorizează ideea unui mozaic interpretativ, cu partituri pentru unul sau doi soliști.

Carol Vitéz –violonist, dirijor și compozitor

Născut în 1974 la Timișoara, Carol Vitéz începe studiul viorii la Colegiul Național de Artă -Ion Vidu, la clasa prof. Grațiela Negruțiu, continuându-l la clasa prof. Octavian Nicolaevici (elev al lui George Enescu), cu care urmează și cursurile Universității de Vest din Timișoara. Studiază la Hochschule für Musik und Theater Rostock/Germania, la clasa prof. Liviu Cășleanu, unde a absolvit cursurile de masterat artistic. În prezent este doctorand al Universității de Vest din Timișoara.

A participat ca bursier la numeroase cursuri de măiestrie artistică, cu profesori de rang mondial, precum Ștefan Gheorghiu, Valery Gradow, Sherban Lupu, Petru Munteanu, dar și cu soliști de talie internațională ca Leonidas Kavakos, Ruggiero Ricci, Ida Haendel, Ștefan Ruha.

Debutează ca solist al Filarmonicii de Stat Banatul din Timișoara la vârsta de 12 ani, ca interpret al Concertului pentru vioară și orchestră în mi minor de Felix Mendelssohn Bartholdy.

Ca dirijor, a fost îndrumat de maeștrii Nicolae Boboc, Emil Simon și Leonidas Kavakos, iar ca solist, concert maestru, dirijor sau compozitor, a colaborat cu Orquestre de la Suisse Romande, Orquesta Ciudad Granada, SWR, Filarmonica George Enescu, Filarmonica Națională a Republicii Moldova Serghei Lunchevici, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica de Stat Târgu Mureș, Orquesta National de Extremadura, Filarmonica de Stat Satu Mare, Orquesta Europeea Mediteraneea și multe altele.

Colaborează cu muzicieni de renume mondial, precum Theo Wolters, Ulrich Backofen, Gyüdi Sándor, Emil Simon, Petru Oschanizky, Robert Houlihan, Remus Georgescu, Matei Corvin, Cristian Florea ș.a.

Compozițiile sale sunt premiate la mai multe concursuri din Germania și au fost prezentate cu mare succes în Germania, Spania, România și Republica Moldova.

Un mare succes a fost premiera lucrării Earth Walz la Rittersaal Mannheim, sală în care însuși Wolfgang Amadeus Mozart și-a prezentat în premieră câteva dintre lucrările sale.

Nobuhiko Asaeda

Născut la Tokio, Japonia, Nobuhiko Asaeda este violonist solist și profesor universitar de renume mondial.

Începe studiul viorii la vârsta de patru ani, iar după studiile universitare, la Academia de Muzică din Tokio, părăsește Japonia pentru a-și aprofunda studiile în Europa. Se perfecționează la Viena cu prof. Walter Barilly și Ricardo Odnoposoff, apoi la Londra, cu prof. Norbert Brainin și cu legendarul violonist Nathan Milstein.

Pe lângă bogata sa activitate solistică, ce se întinde pe trei continente, Nobuhiko Asaeda a fost concertmaistru al Tokio City – Philharmonic Orchestra și Nationaltheater Mannheim, iar în domeniul pedagogiei s-a făcut remarcat ca prof. asistent la Royal Academy London sau ca susținător de cursuri de măiestrie artistică în țări precum Germania, Japonia, SUA, Italia, Franța, etc.

Nobuhiko Asaeda concertează în săli renumite, precum sala Conservatorului din Paris sau Carnegie Hall, New York.

Repertoriul său se întinde de la integrala lucrărilor pentru vioară de Johann Sebastian Bach, la creații romantice și postromantice, până la literatura contemporană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.