accidentUn copil în vârstă de 13 ani, aflat în îngrijirea celor de la Centrul de Primire Minori, a ajuns pe masa de operaţie. Copilul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean Arad, după ce a fost accidentat grav la mână. Incidentul s-a petrecut chiar în curtea Centrului de Primire Minori, unde victima se juca împreună cu mai mulţi copii. „Băiatul de 13 ani alerga prin curtea instituţiei, când la un moment dat a lovit cu piciorul uşa de la intrare. Aceasta a ricoşat şi l-a lovit puternic în mână. Cele patru supraveghetoare aflate în acel moment în centru, o asistentă medicală, o educatoare, doamna doctor şi femeia de serviciu, i-au acordat imediat primul ajutor şi au chemat salvarea Am aflat ulterior de la medici că starea sa este una destul de bună şi că nu i-a fost atins nici un tendon, nerv sau venă“, ne-a declarat Vanina Vanci, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, instituţie în subordinea căreia funcţionează Centrul de Primire Minori.

Chiar dacă viaţa copilului este în afara oricărui pericol, incidentul a fost unul extrem de grav din moment ce a fost nevoie de intervenţie chirurgicală. „Starea generală a copilului este una bună, însă local nu arăta deloc bine. Din informaţiile pe care le deţinem până în prezent, copilul nu îşi va pierde mâna“, ne-a declarat dr. Adrian Wienner, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Copilul a ajuns la Centrul de Primire Minori în urmă cu o lună de zile. Era internat aici împreună cu alţi 22 de copii, dintre care doi erau fraţii săi. Părinţii se află în divorţ, iar toţi cei trei copii vor fi preluaţi de tatăl lor, la ieşirea acestuia din închisoare. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad aşteaptă ca acest lucru să se petreacă peste aproximativ o lună de zile, când tatăl lor va ieşi din puşcărie.

Recomandările redacției