Cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a a avut loc astăzi, la matematică. La nivelul județului nostru s-au înscris la probă 3224 de elevi, însă au absentat 335. Un număr foarte mare de absenți a fost înregistrat și la prima probă, cea la limba și literatura română, care a avut loc marți.

Niciun elev nu a fost eliminat, la ambele probe, examenul desfășurându-se cu supraveghere video.

Un singur lucru a ieșit din tipar, în cadrul probei de la matematică. Un elev de la școala din Agrișu Mare, fiind internat la secția de Neurologie, a fost nevoit să susțină proba la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Pentru asta, a fost nevoie de aprobarea Ministerului Educației, după care a fost întocmită o comisie separată, iar subiectele au fost de rezervă. Profesorii asistenți s-au deplasat la Spitalul Județean, unde sub supravegherea camerelor video, copilul a susținut proba.

Următoarea probă, și ultima din cadrul Evaluării Naționale, este cea la limba și literatura maternă – probă scrisă, care are loc pe 21 iunie. Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00) se va face pe 25 iunie. Depunerea contestațiilor se va face imediat după aflarea rezultatelor, între orele 14:00 – 20:00.

Extrem de important: pe baza notelor de la evaluarea națională 2019, se va calcula media de admitere la liceu.

Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor la Evaluarea Națională 2019 se va face pe 29 iunie.

Recomandările redacției