accident paulis (1)Doi soţi din judeţul Constanţa au ajuns, ieri, la Spitalul Judeţean Arad după ce maşina în care se aflau s-a rostogolit de mai multe ori pe câmp, pe DN 7, în zona localităţii Păuliş. Potrivit poliţiştilor, maşina în care se aflau cei doi soţi a derapat, iar apoi s-a rostogolit în afara părţii carosa­bile. Cei doi soţi au 32, respectiv 35 de ani. Ei se deplasau cu un autoturism marca BMW din direcţia Lipova spre Arad. Maşina care avea tracţiune pe spate, a intrat în derapaj, din cauza faptului că  pe carosabil era mâzgă. După ce s-a rostogolit zeci de metri autoturismul a ajuns pe câmp cu roţile în sus,  iar  bucăţi din caroserie au sărit la zeci de metri distanţă. Un martor a povestit că a reuşit să evite impactul cu autoturismul cu numere de Constanţa care avea viteză mare. „A intrat în curbă cu viteză şi a derapat. A venit spre mine, eu am tras stânga, l-am evitat. Am auzit că a împroşcat cu pietriş de pe marginea drumului şi în rest n-am mai văzut nimic că eu nu văd în spate, numai în oglinzile laterale”, a declarat martorul. Poliţiştii rutieri spun că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vi­tezei la condiţiile de drum. Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean Arad au declarat imediat după accident că pacienţii sunt conştienţi. Cei doi soţi mergeau la o clinică din Szeged, acolo unde femeia urma un tratament de fertilizare.   (C.U.)

Recomandările redacției