fbMarc Andreessen, membru în Consiliul de Administraţie al Facebook, a vândut o treime din acţiunile pe care le deţine la companie, pentru 111 milioane de dolari, după ce cotaţia bursieră a reţelei de socializare a atins un maxim record.

Fondul de capital de risc Andreessen Horowitz, controlat de directorul Facebook, a vândut miercuri 2,28 milioane de acţiuni la un preţ de 50 de dolari pe unitate, potrivit raportărilor către Comisia pentru valori mobiliare din SUA, transmite Bloomberg

Andreessen mai deţine 4,57 milioane de acţiuni Facebook.

Facebook a atins în luna octombrie un nou maxim record pe bursa de la New York, datorită optimismului investitorilor privind perspectivele de creştere a afacerilor companiei, în special în zona dispozitivelor mobile.

Reţeaua de socializare, cu peste 1 miliard de utilizatori activi, a înregistrat în trimestrul al treilea venituri de peste 2 miliarde de dolari, în urcare cu 60% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut.

Acţiunile Facebook au atins în octombrie preţul record de 54,8 dolari şi au urcat cu aproape 80% în acest an.

Vineri, Facebook a închis în scădere uşoară, la 47,53 dolari.

Recomandările redacției