Un eveniment istoric pe raza comunei Almaș

2
278

Duminică, 14 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a sfințit troița ridicată de către enoriașii din Joia Mare, în cinstea și veșnica pomenire a generalului Constantin Păulean. Comemorarea a avut loc la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea localității Joia Mare (fosta Căcărău) de către ostașii români aflați sub comanda generalului, în memoria eroului general Constantin Păulean fiind ridicată troița în satul Joia Mare. Acest eveniment a fost pornit de la părintele paroh Daniel Pavel și au participat oficialitățile locale și cele din jurul comunei, reprezentanți ai armatei, o gardă de vânători din Brad, Asociația Națională a Veteranilor de Război, oameni de cultură, istorici, dascăli, credincioși din Joia Mare și din comună, primari din Chisindia, Buteni, Șilindia și, bineînțeles, primarul comunei – Aurel Costea, care a salutat prezența tuturor la acest act istoric care a avut loc în satul Joia Mare.

Primirea Înaltpreasfințitului Timotei Seviciu

Deși ploaia nu a mai avut răgaz să se oprească, Preasfințitul a fost primit cu pâine și sare și întâmpinat de un sobor de preoți împreună cu credincioșii din satul Joia Mare și alte personalități. După primirea Preasfințitului, lumea a intrat în Biserică, un lăcaș de cult sculptat cum nu mi-a mai fost dat să văd și umplut cu sute de suflete de la mic la mare.

Slujba a fost oficiată de Înaltpresfințitul Timotei, împreună cu un sobor de preoți și protopopul de Sebiș, părintele Batea.

După oficierea slujbei, istoricii au prezentat evenimentul de la 17 aprilie 1919 când satul Joia Mare a fost eliberat, iar conducătorul armatei noastre, Constantin Păulean, a fost ucis între localitățile Buteni și Bârsa, lucruri spuse chiar de directoarea școlii din Almaș, Rafila Vesa, care, dealtfel, a participat trup și suflet alături de parohul Daniel Pavel.

Valea Crișului este plină de istorie, trebuie informați cetățenii, sunt mulți care nu cunosc istoria și noi trebuie să avem un mare respect când trecem pe lângă monumente și să ne amintim de cei dinaintea noastră care ne-au redat libertatea”, spune profesor Ovidiu Someșan.

Urez bun venit Preasfințitului Timotei, care a depus atâta efort pentru noi și care a venit aici având în vedere că a mai avut și altă activitate legată de un eveniment pentru credincioși și le mulțumesc tuturor participanților, cât și colegilor primari din comunele alăturate”, saluta primarul Costea.

Vă mulțumim Înaltpreasfințitule Timotei pentru osteneala făcută, mai ales pentru că toți credincioșii au dorit foarte mult să fiți alături de ei în aceste clipe de mare bucurie că am putut realiza ceea ce ne-am pus în gând, adică ridicarea troiței în fața bisericii”, mulțumea preotul paroh Daniel.

După cuvântul preotului paroh s-a trecut la depunerea de coroane în cinstea marelui erou.

Voicu Sida

2 COMENTARII

  1. Cei de la ziarul SULA LUI RADU GAL, sunt foarte agramati! Numele colonelului de atunci si generalul post mortem este de PAULEAN! Iar pe protopop, il cheama Botea! Corespondentii ziarului sunt corigenti la gramatica. Treceti la carte, domnilor!

  2. Joia Mare, un sat cit o ulita din Buteni, a reusit sa faca un astfel de eveniment la care butincenii, in frunte cu primarul au fost spectatori.Rusine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.