Ministrul Agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin, şi-a exprimat, joi, convingerea că ‘un fond mutual pentru fermieri va fi funcţional în România începând de pe 30 iunie 2013″.

‘Va fi o modalitate suplimentară, utilizată în multe state europene, de sprijinire şi autosprijinire a fermierilor în cazul unor situaţii speciale, care vizează complementaritatea cu despăgubirile date de societăţile de asigurări. Acestea, din păcate, nu ajută fermierul pentru toate riscurile, între care seceta ori pierderile înregistrate în cazurile excepţionale, cum au fost în România aflatoxina sau gripa aviară din anul 2006. Dacă aveam aceste fonduri mutuale la acel moment s-ar fi sprijinit exact pierderile de venit pe care le înregistrau fermierii respectivi”, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Daniel Constantin.

Potrivit acestuia, participarea fermierilor la un asemenea fond mutual ‘va fi una benevolă’.

‘Nimeni nu va fi obligat, nu va fi împovărat de a subscrie la acest fond”, a precizat ministrul care consideră că în condiţiile în care fermierii se vor convinge că vor fi asiguraţi, astfel, împotriva tuturor riscurilor, că pot ieşi din impas în situaţii speciale ‘vor merge spre o implicare de susţinere a unui fond mutual”.

Ministrul Daniel Constantin a mai precizat că îşi bazează optimismul în privinţa funcţionării fondului mutual pe ‘consultările avute cu fermierii”, care au atestat dorinţa acestora de a contribui la constituirea respectivei forme de sprijinire a agricultorilor.

‘S-a înţeles faptul că respectivul fond mutual nu va unul fi al Ministerului Agriculturii, ci instituţia va contribui financiar la susţinerea acestuia alături de fermieri, dar şi de Comisia Europeană, care va plăti 65 de cenţi fiecare euro ca despăgubire pentru o situaţie dificilă prin care ar trece fermierii”, a precizat ministrul Daniel Constantin.

 

Recomandările redacției