Încă de la început trebuie să spun că nu am auzit doar lucruri bune despre Ludovic Orban, liderul liberal renăscut parcă din propria cenușă, după ce a fost achitat în primă instanță în dosarul în care a fost acuzat de faptul că și-ar fi folosit influ­ența în vederea obținerii unor foloase necuvenite. Cu toate acestea nu pot să nu spun că Orban este un lider politic natural, un lider adevărat, care și-a câștigat acest statut ca urmare a faptului că beneficiază de sprijinul celor care se află la baza partidului, datorită faptului că a știut să-și cultive relațiile cu filialele și cu membrii de rând ai Partidului Național Liberal. Este un politician care știe să vorbească și ceea ce este foarte important nu elucubrează, nu o ia pe arătură și nici nu devine patetic doar pentru a încerca să intre pe sub pielea unui anumit tip de alegători. De asemenea, nu l-am auzit niciodată ames­tecând religia cu politica, cum mai fac alți politicieni cu pretenții de lideri naționali și deși spune lucrurilor pe nume, arătând cu degetul greșelile făcute atât de colegii săi de partid, cât și de adversarii politici, nu lasă impresia că ar da lecții, astfel încât nu provoacă antipatii.
Nu cu mult timp în urmă, Orban și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al PNL, partid intrat în degringoladă după eșecul usturător de la alegerile din 11 decembrie, când a fost condus în bătălia electorală de Alina Gorghiu pe post de președinte, susținută în această poziție de Klaus Iohannis, și de Gheorghe Falcă, pe post de șef de campanie. Având în vedere că fosta conducere a reușit aproape să îngroape acest partid istoric de numele căruia se leagă multe dintre momentele importante ale Istoriei României, intrarea lui Orban în competiție reprezintă o gură de oxigen, o gură de aer proaspăt, pentru un partid anchilozat, care s-a culcat pe laurii victoriei după ce a reușit să-l impună pe Iohannis în funcția de șef al statului. Or, dacă în fotbal, cel mai important meci este cel care urmează, indiferent de trofeul cucerit anterior, și în politică, cele mai importante alegeri sunt cele care vin, iar campania electorală trebuie să înceapă, am mai spus-o și o spun din nou, imediat după închiderea urnelor și aflarea câștigătorilor. Pentru a face față într-o bătălie inegală cu un PSD care a înroșit țara la sfârșitul anului trecut, Partidul Național Liberal nu-și mai poate permite să fie condus de politicieni de tip marionetă, de lideri artificiali, care nu prea au legătură cu baza partidului și nici de persoane care cred că dețin adevărul absolut, dar care și-au dovedit „competența” în campania care a precedat alegerile din decembrie. Astfel, din punctul meu de vedere, Ludovic Orban pare, în momentul de față, una dintre puținele soluții viabile care să ducă la relansarea PNL. Asta, bineînțeles dacă „prietenii” săi nu vor reuși să-i facă un nou dosar, pentru a-l scoate din nou din cursă, după cum a fost scos din cursa pentru funcția de primar general al Capitalei…

Recomandările redacției