Cu câteva zile în urmă am avut o convorbire telefonică cu noul primar al comunei Olari, Petru Răuţiu, care m-a invitat să trec prin localitatea Olari. Este pentru prima dată când port o discuţie cu noul primar. După ce am vorbit cu edilul timp de o oră m-am deplasat împreună cu el prin localitatea Olari şi prin satul Sintea Mică. Iată ce ne-a spus ediul despre proiectele ce urmează să fie făcute şi cel mai important a vorbit şi despre infrastructura comunei.
Nu ştiu cu ce să încep, sunt foarte multe de făcut la nivelul comunei. Vreau să vă spun că am semnat proiectul cu Ministrul Dezvoltării pentru introducerea apei potabile în satul Sintea Mică. Am depus un proiect pentru modernizare de străzi şi asfaltări în Olari şi Sintea Mică. Odată cu modernizarea străzilor,  vom avea şi trotuare în acelaşi timp. Am în vedere tot un proiect privind baza sportivă, deoarece tineretul aşteaptă de la mine acest lucru, totodată voi reînfiinţa echipa de fotbal, vreau să pun pe picioare Ansamblul Cultural Spicul din Olari care şi-a schimbat denumirea, acum numindu-se Maria Graţiana care a pus mult suflet pentru acest ansamblu, din păcate a plecat dintre noi după tragicul accident pe care l-a avut. Fiindcă vorbim de ansambluri, vreau să vă spun că anul viitor sunt invitat în Franţa cu acest ansamblu unde participă mai multe ţări. Vreau să vă mai spun un lucru foarte important, am găsit primăria cu conturile blocate în urma unor retrocedări de terenuri, este vorba de 191 ha care trebuiau predate la Pecica la 28 de persoane. Acum trebuie să plătim penalităţile şi despăgubirile. O altă problemă pe care o am este lipsa de personal, trebuie rezolvată cât mai repede. Totodată, am mare încredere în preşedintele CJA Iustin Cionca, omul care a spus că mă va ajuta în ceea ce priveşte situaţia la nivelul comunei noastre, a spus edilul comunei.
Mai departe ne-am deplasat în satul Sintea Mică unde sunt o grămadă de obiective de pus la punct.
Aici în satul Sintea Mică avem un Cămin Cultural devastat complet, vă daţi seama ce muncă mă aşteaptă pe mine, parcă este uitat de Dumnezeu acest sat, a mai precizat primarul.
Iată ce ne-a spus şi Gheorghe Ciurar despre situaţia din comună.
Din păcate trebuie puse multe la punct aici la noi, doar nu credeţi că un om decent din comună a reuşit să vandalizeze căminul cultural, cu siguranţă au fost boschetari.
Ne-am întors în comuna Olari unde am stat de vorbă cu Irinela Coiş care a ţinut să spună şi ea câteva lucruri despre comună. Nu dăm vina pe nimeni dar vă pot spune că mai sunt multe de făcut pentru comuna noastră ca să arate aşa cum trebuie. Drumurile sunt destul de rele, în loc să mergem pe un drum bun, trebuie să înconjurăm prin altă parte. În orice caz noi ne punem mari speranţe în noul nostru primar pe care l-am ales în urmă cu câteva luni.

Recomandările redacției