Un parastas ratat

1
217

Petre_DonÎntr-o zi, acum câţiva ani, îmi sorbeam cafeaua Stalinskaya într-un băruleţ de periferie, acolo unde patron era un om deosebit, nea Vereş. În acea zi la masa mea mai era un bărbat, om în etate, care mi-a zis, la un moment dat: îl vezi pe bătrânul acela din colţ care citeşte ziarul cu voce tare? Ei, bine, acela este cel mai bun prieten al meu. Am copilărit împreună,  ne-am căsătorit cam deodată, ne-am trăit fiecare viaţa în acest cartier, fiecare lucrând ca familia lui s-o ducă cât mai bine. În fiecare zi veneam în acest bar, iar prietenul meu citea zilnic pentru mine ziarul cu voce tare pentru că eu nu ştiu să citesc. Apoi, acum zece ani ne-am certat urât, chiar ne-am bătut şi de atunci nu ne mai vorbim. Dar continuăm să venim zilnic în acest bar, stăm la mese diferite iar prietenul meu citeşte zilnic ziarul cu voce tare.

Ceilalţi comeseni cred despre el că este nebun, dar eu ştiu că prietenul meu citeşte ziarul cu voce tare pentru mine, pentru că eu nu ştiu să citesc.

Bărbatul în etate a tăcut. Am părăsit băruleţul de cartier, pornind aiurea pe străzi…

Alaltăieri, marţi, am fost din nou la barul lui nea Vereş, să beau o cafea Stalinskaya. M-am uitat în colţul unde cândva un bătrân  citea ziarul cu voce tare. Măsuţa era neocupată, doar într-un colţ al ei stătea un ziar nedesfăcut…

În urmă cu o lună şi jumătate a murit prietenul meu, Oanea lu’ Ţoalca din Curtici. Am fost la înmormântare, unde i s-a făcut o slujbă foarte frumoasă, părinţii preoţi  dovedind delicateţe şi har divin.

Conform ritului ortodox, după 40 de zile de la deces familia i-a organizat la Biserica Ortodoxă Curtici un parastas în buna orânduială creştină.

Parastasul este o slujbă religioasă oficiată de preoţi, care se face în biserică pentru pomenirea celor morţi, după care urmează un praznic-masă organizată de familie.

După părăsirea trupului, sufletul omului străbate văzduhul către Tronul lui Dumnezeu, trecând prin complicate şi severe vămi.

Parastasul „de 40 de zile“ este socotit de tradiţia ortodox-creştină drept folositor pentru sufletul celui trecut în viaţa de dincolo. Noi, cei apropiaţi, ne rugăm lui Dumnezeu să-l aşeze pe cel plecat dintre noi în Rai cu drepţii. Parastasul „de 40 de zile“ este ultima înfăţişare când Mântuitorul îi hotăreşte locul unde stă până la Judecata viitoare.

Potrivit ritului creştin-ortodox, parastasele au loc la sfârşitul slujbelor de duminică, la orele 12,00, sau la o oră pe care o socoteşte preotul de cuviinţă, dar care se comunică din timp familiei defunctului.

Nu ştiu din ce pricină (nici familia prietenului meu, Oanea lu’ Ţoalca nu ştie), preotul a socotit de cuviinţă să avanseze cu o oră parastasul, necomunicând familiei acest lucru, ceea ce a făcut ca foarte multă lume învitată la parastas să nu poată să se roage pentru sufletul celui dispărut dintre noi.

Probabil părintele s-a grăbit pentru vreo pricină mai terestră, lăsând de izbelişte sufletul celui pus de familie în mâinile sale evlavioase.

Astfel, am ratat împreună cu mai mulţi apropiaţi să ne rugăm pentru ca sufletul lui  Oanea lu’ Ţoalca să fie aşezat de către Dumnezeu în Rai cu drepţii.

Păcat! Undeva, într-un colţ al Raiului, Oanea lu’ Ţoalca  aşteaptă să-mi citească cu voce tare un ziar…

1 COMENTARIU

  1. Prea tarziu nu e niciodata ,important este ,sa ne rugam pt sufletul celor plecati dintre noi ,nici locul nici ora nu conteaza . Important este sa nu uitam s-o facem !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.