Un polițist local, care conducea băut, a lovit cinci autoturisme parcate

0
109

Un accident rutier s-a petrecut duminică seara, la ieșire din Arad spre Variașu Mic. Un polițist local, care s-a urcat la volan aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și care se deplasa pe strada Câmpurilor, din cartierul Gai, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu nu mai puțin de cinci autoturisme parcate pe aceeași stradă. Polițistul era în concediu de odihnă la momentul accidentului.  Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad, un bărbat de 38 de ani a condus un autoturism pe strada Câmpurilor, iar în dreptul imobilului cu nr. 6 a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu cinci autoturisme parcate. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,5 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autoturism sub influența alcoolului. Șoferul nu a fost rănit grav în urma accidentului, el prezentând câteva contuzii la nivelul capului.  Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.  Totodată, la nivelul Poliției Locale Arad, aflată în subordinea Primăriei Municipiului Arad, încă nu s-au dispus măsuri disciplinare în cazul polițistului local.  „Direcția Generală a Poliției Locale nu va lua nicio masură disciplinară pentru că polițistul local nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind în concediu de odihnă. Așteptăm finalizarea cercetărilor și abia apoi se va lua o decizie la nivel de direcție„, ne-a declarat Raluca Cotrău, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Municipiului Arad.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.