vlcsnap-2014-01-31-12h05m05s98Un pompier de 36 de ani a murit, joi seara, după ce a fost lovit de un autoturism condus de o tânără de 26 de ani. Bărbatul lucra la Garda de Intervenție nr. 2 Birchiș. Accidentul a avut loc la câteva sute de metri înainte de intrarea în Covăsânț, în jurul orei 23.00. Pompierul,  împreună cu un alt tânăr, în vârstă de 25 de ani, alergau pe marginea drumului. Cei doi au fost spulberați de autoturismul condus de tânără. În autoturismul marca Toyota Corolla se aflau alți patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani. Din primele informaţii reiese că accidentul  s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum. „Pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga şoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind doi pietoni care alergau pe marginea părții carosabile, care se deplasau în același sens de mers. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe o parte, în afara părții carosabile. Unul dintre cei doi pietoni a decedat în urma accidentului, iar celălalt a fost rănit grav”, a declarat Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Acesta spune că atât pompierul cât și tânărul de 25 de ani purtau veste reflectorizante. În urma accidentului alte două persoane au fost grav rănite, iar trei au suferit doar contuzii uşoare.

(C.U.)

vlcsnap-2014-01-31-12h05m56s94 vlcsnap-2014-01-31-12h04m34s44 (1) vlcsnap-2014-01-31-12h04m59s38 vlcsnap-2014-01-31-12h05m05s98 vlcsnap-2014-01-31-12h05m35s139

Recomandările redacției