novacGheorghe Novac a devenit, în timp, un „client“ fidel al poliţiştilor din Arad, care nu ezită să-i aplice câte o amendă atunci când omul şi-o caută cu lumânarea. Ultima ieşire a acestuia s-a petrecut chiar în cursul zilei de astăzi, în jurul amiezei, când a protestat în incinta Primăriei Municipiului Arad. Bărbatul de 38 de ani a venit să protesteze fiind nemulţumit că primăria nu îi pune la dispoziţie o locuinţă. Pentru că demersul său a fost făcut în zadar, s-a enervat atât de tare încât şi-a crestat, cu ajutorul unui cater, ambele mâini. Spectacolul a fost făcut chiar în faţa Palatului Administrativ, în prezenţa unui poliţist local, care nici nu a mai apucat să reacţioneze, fiind luat prin surprindere de gestul protestatarului. „Numele bărbatului este Gheorghe Novac şi este un cunoscut de-al nostru. Locuieşte pe strada Ioan Pop Deseanu, fără forme legale, şi s-a prezentat la primărie pentru a intra în audienţă. Dorea să primească o locuinţă, însă nu a ţinut cont de programul audienţelor. Fiind nemulţumit de faptul că nu este primit în audienţă aşa cum doreşte, a protestat în faţa primăriei, unde şi-a făcut câteva tăieturi pe ambele mâini“, ne-a informat Eugenia Crainic, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Arad.

Protestul bărbatului nu este primul. „În cursul anului trecut a mai făcut scandal, tot pentru că nu primeşte locuinţă. Şi atunci, ca şi acum, a fost amendat de poliţişti pentru tulburarea liniştii publice. Amenda este de la 500 la 1.500 de lei. Bărbatul a primit amenda minimă, de 500 de lei. În acelaşi timp, însă a fost transportat şi la spital pentru a primi îngrijirile medicale“, ne-a mai declarat Eugenia Crainic.

Recomandările redacției