ieranSute de revoluţionari din toată ţara au protestat în Piaţa Victoriei din Capitală. Conform Mediafax, protestatarii au cerut guvernanţilor să respecte prevederile Legii 341/2004, Legea Recunoştinţei. Asta, în condiţiile în care nu se acordă toate indemnizaţiile prevăzute de respectivul act normativ. Revoluţionarii au anunţat că vor organiza zilnic câte un protest, până ce Guvernul va decide că este cazul să respecte legea.
Din cauză că manifestanţii au blocat Bulevardul Aviatorilor, a urmat o busculadă între aceştia şi jandarmi. Printre cei care au încasat câteva bastoane din partea forţelor de ordine s-a aflat şi cunoscutul revoluţionar arădean Nicolae Ieran. „Am fost şi eu la protest, împre­ună cu mai mulţi colegi de la Arad. Am blocat timp de trei ore Piaţa Victoriei. Deşi a fost chemat să vină să discute cu noi, Ponta nu a dorit să facă acest lucru. Nu am vrut să părăsim piaţa, am blocat circulaţia aşa că au intervenit jandarmii, urmând o busculadă. Şi eu am încasat un baston în cap şi un bocanc în picior. Încă se mai vede vânătaia”, povesteşte Ieran. Acesta este însă speră că problemele revoluţionarilor se vor rezolva. „S-au purtat discuţii cu secretarul de stat pentru problemele revoluţionarilor şi cu ministrul pentru dialog social. A rămas ca premierul să se pronunţe cu privire la solicitările noastre”, a încheiat Ieran.
Revoluţionarii adevăraţi au şanse să-şi primească banii
La rândul său, Viorel Hummel, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, susţine că la miting au partici­pat aproximativ 1.500 de persoane, Aradul fiind reprezentat de opt revo­luţionari. „Delegaţia noastră nu a fost primită de prim-ministru. Aşteptăm un răspuns de la domnia sa, însă avem semnale că revoluţionarii adevăraţi îşi vor primi indemnizaţiile”, a declarat Hummel.
În timpul mitingului, revoluţiona­rul Dumitru Dincă a fost luat cu salva­rea, după ce a leşinat. Hummel a ţinut însă să precizeze că incidentul nu s-a datorat altercaţiei dintre revoluţionari şi jandarmi, ci stării proaste de sănătate a protestatarului.
Mai trebuie spus că, în urma acţiunilor declanşate de revoluţionari, premierul Victor Ponta a declarat, luni, potrivit Mediafax că drepturile „adevăraţilor” revoluţionari vor fi achitate, existând bani alocaţi în acest sens, însă nu vor fi daţi bani „impostorilor”.

Recomandările redacției