arme_gawkerGawker, un grup american media online a publicat marţi lista celor peste 23.000 de persoane care deţin permis de port-armă de foc la New York, la câteva zile după controversele provocate de apariţia unei informaţii similare într-un ziar local, informează AFP.

Autorul articolului, John Cook, precizează că a obţinut un document de 446 de pagini în urmă cu doi ani şi jumătate de la poliţia din New York, potrivit legii privind dreptul la liberă informare.

Adresele deţinătorilor de arme de foc nu au fost furnizate de către poliţie, ceea ce contrazice amintita lege. Pe listă figurează congresmeni şi personalităţi din lumea televiziunii, a spectacolului şi din mediul de afaceri.

Publicarea acestei liste intervine în plină dezbatere privind armele de foc, drept urmare a masacrului de la Newtown (Connecticut), comis la 14 decembrie şi soldat cu 27 de morţi, între care 20 de copii.

Un ziar local, Journal News, a declanşat critici violente şi ameninţări publicând în umă cu două săptămâni numele şi adresele a aproximativ 33.000 deţinători de arme în comitatele Westchester şi Rockland, sub forma unei hărţi interactive.

Mii de persoane au protestat insistând că publicarea acestei liste, obţinută în mod legal, îi pune în pericol pe proprietarii de arme care respectă legea. Adrese şi fotografii ale ziariştilor de la Journal News au fost postate pe internet, iar unii jurnalişti au primit ameninţări cu moartea. Recent, publicaţia cu sediul la White Plains a angajat paznici înarmaţi.

SURSA: http://www.agerpres.ro

Recomandările redacției