Un accident care s-a soldat cu o victimă a avut loc marți seară, pe raza localității Felnac. Un șofer care a consumat alcool, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac. De asemenea, el a doborât o troiță aflată la intrarea în localitate. Un pasager de 18 ani a fost rănit ușor în urma impactului cu copacul și troița.

În jurul orei 20.30, un bărbat de 39 de ani din Sânpetru German, a condus un autoturism pe DJ 682 pe raza localității Felnac, iar în dreptul unui imobil, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un copac de pe marginea drumului. În urma incidentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a unui tânăr de 18 ani pasager în autoturism. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, a rezultat o alcoolemie de 0.63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii s-a dispus recoltarea de probe biologice, în vedera stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, polițiștii efectuând în continuare cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă”, a declarat agent șef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Recomandările redacției