tirCirculaţia pe DN7 s-a reluat în regim normal. Un TIR s-a răsturnat în apropierea localităţii Toc, în zona Săvârşin, blocând astfel, circulaţia autovehiculelor pe o bandă. Doar remorca TIR-ului a căzut de-a curmezişul pe carosabil, nu întregul TIR. Nu au existat victime, iar şoferul nu a suferit răni. Nu s-a putut circula pe un sens, astfel că autovehiculele au mers alternativ, pe o singură bandă. De asemenea, exista pericolul formării unor cozi imense şi îngreunării traficului. „Agenţii de la Poliţia Rutieră dirijează traficul pentru a nu se forma cozi întregi pe ambele sensuri”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce. Aceştia au fluidizat circulaţia, până a ajuns utilajul de la Drumuri Naţionale, care să ridice greutatea de pe carosabil. TIR-ul a intrat în balans, după ce a trecut printr-o curbă şi astfel, remorca acestuia s-a răsturnat. DN7 a fost blocat pe o bandă, timp de aproape două ore. În acest moment, se circulă normal.

Recomandările redacției