apostuutaAntrenorul „Bătrânei Doamne” a recunoscut că i-a transmis deja patronului           că-și mai dorește în lot doi fundași centrali, un portar și un atacant, asta în timp ce „închizătorul” Stan, fost jucător în campionatele Ungariei și Ciprului, este aproape de a semna un contract cu „alb-roșii”. „Chiar dacă va fi oficial jucătorul nostru nu vom conta pe el la Vâlcea. În schimb, Junior Medina va face deplasarea cu noi și e o variantă pentru linia mediană. El și celalălalt columbian, Santa Moreno”, a precizat Eugen Trică. Deocamdată, însă, „principalul” arădenilor se descurcă în avanposturi cu Bogdan Apostu, Alex Sălăjan și Iulian Tecsi, iar în privința primilor doi stă în permanență în dubiu. „Concurența dintre Sălăjan și Apostu este una dintre dilemele mele în fiecare săptămână, adică mă gândesc serios cu cine dintre cei doi să încep un meci oficial. Sălăjan a rămas pe bancă cu Târgu Mureș fiindcă acumulase oboseală în primele două partide oficiale, cele de la Oradea și Timișoara, nu pentru că a jucat prost cu Ripensia. Dimpotrivă, aș putea spune. I-am spus să fie pregătit că va intra, dovadă că a și jucat și a și marcat. Rămâne să demonstreze cât de valoros este, să le dea peste nas tuturor celor care nu au avut încredere în el și nu i-au propus un contract în această vară”, a explicat Trică.

Recomandările redacției