Ungureanu: Europa trebuie să fie mai unită, mai puternică și atrăgătoare, ca să facă față provocărilor viitoare

0
104

Uniunea Europeană trebuie să fie mai unită, puternică în interior și mai atrăgătoare, pentru a face față unui șir de provocări cu care se va confrunta în viitor, a afirmat, vineri, directorul Serviciului de Informații Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu.

„Pe termen mediu și lung, UE se va confrunta cu trei mari provocări politice și strategice. Rusia va profita de instabilitatea de la granițele UE. Majoritatea țărilor din vecinătate sunt instabile politic, pe punctul de a se fragmenta. Există provocări legate de creșterea demografică și disparitățile între sectele religioase. Apoi, declinul economic al Rusiei ar putea deveni una dintre principalele provocări pentru UE”, a declarat directorul SIE în discursul susținut la Bucharest Forum 2015.

Mihai-Răzvan Ungureanu s-a referit și la potențialul Chinei și la faptul că această țară este un partener indispensabil pentru UE, mai ales când se discută despre liberalizarea comerțului internațional.

„Statele Unite ale Americii vor continua să fie cel mai important actor pe scena internațională, dar pentru a asigura o stabilitate a întregii lumi, singură, este o provocare foarte mare pentru SUA. UE ar trebui să fie pregătită, indiferent de rolul pe care îl va juca SUA pe scena internațională, UE trebuie să intervină și ea, pentru că securitatea Uniunii depinde și de intervenția ei”, a mai spus directorul SIE.

Potrivit lui Ungureanu, deși resursele combinate ale Uniunii Europene și ale țărilor membre creează una dinte cele mai puternice economii din lume, UE nu poate să acționeze întotdeauna ca o putere globală, ci este privită ca un grup fragmentat.

„UE trebuie să fie mai unită, să fie puternică în interior și, conform cuvintelor președintelui Juncker (Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene — n.r.), să fie mai sexy, mai atrăgătoare. Trebuie să investească în instituții internaționale eficiente”, a afirmat directorul SIE.

Mihai-Răzvan Ungureanu a adăugat că „Uniunea Europeană poate aborda relațiile comerciale nu doar ca sursă de prosperitate, ci și ca sursă de politică externă”. „Accesul pe piața economică presupune și consolidarea unor alte obiective ale politicii externe, cum ar fi stabilitatea și reforma politică”, a susținut directorul SIE.

În opinia sa, „procesul de reformare trebuie dus la bun sfârșit în zona Balcanilor, trebuie strânse relațiile cu Turcia ca partener strategic și țară candidată”. „În același timp, individualizarea relațiilor cu fiecare stat în detrimentul abordării la pachet s-ar putea să fie mai folositoare, pentru a ajuta acele state care se află într-un proces de tranziție, cum ar fi cazul Moldovei, Ucrainei”, a arătat Ungureanu.

Șeful SIE a spus că „SUA va continua să fie cel mai important partener al UE, dar este nevoie ca relațiile să devină mai permisive, atrăgând și alte state”. „Cred că stabilirea unor parteneriate cu alte democrații, cum ar fi Brazilia, Australia, Japonia, Coreea de Sud, promovează o abordare regionalistă, iar UE promovează ideea de a crea forumuri la nivel regional”, a afirmat Ungureanu.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.